În perioada 31 august – 1 septembrie s-a desfășurat o manifestare aparte în viața locuitorilor comunei Peregu Mare din județul Arad. O sărbătoare deosebită, care an de an, reușește să coaguleze în jurul autorităților locale membrii comunității. Alături de oficialitățile locale au fost și invitați de onoare, printre care primarii din localitățile Șeitin și Mezohegyes din Ungaria. La aceste manifestări alături de membrii comunității au fost prezenți și oaspeți din localitățile învecinate. După o slujbă ecumenică oficiată de preoții comunei, pe scenă au evoluat într-un spectacol deosebit susținut de elevii școlii din localitate, majoretele din Nădlac, elevii Liceului de Arte Sabin Drăgoi. Uniunea Culturală a Rutenilor din România a fost reprezentată de președintele ei Iulius Firczak. La eveniment, au fost prezentate și momente culturale din partea filialei noastre din Peregu Mare, atât prin tânărul Casian Bojcsuk, care a avut monente de virtuozitate la marimbă, precum și corul Holubok, coordonat de doamna Viorica Bojcsuk. Programul zilei s-a încheiat în ritm de dans la un bal organizat în aer liber.
Pr. Vasile Bojcsuk