În vâltoarea timpului s-au născut țări pe ruinele unor imperii străvechi, procese istorice care au provocat întotdeauna suferințe. S-au rugat oameni la zeii și dumnezeii lor care însă nu i-au apărat de invadatorii veniți în numele altor zei sau dumnezei pe care nu-i mai încăpeau cerurile lor. Veneau în numele împăraților, regilor sau sultanilor cărora nu le ajungeau robii și pământurile. Cuceritorii au golit cerul de credința celor cuceriți luându-le glia moștenită și i-au lăsat fără temelii și divinități, într-un negru niciunde, fără viitor.

Au fost multe popoare servite la prânzul marilor puteri și hotare trase pe fețe de masă. Dintre aceste nații, rutenilor soarta le-a hărăzit nemurirea seminției lor, dovedind astfel că nu un singur popor a fost să fie „cel ales”.

Ei au reușit prin modestie, consecvență și dârzenie să traverseze veacurile ridicându-și uneori din glia, de acum furată, fruntea îmbrobodită de sudoarea muncii pentru alții, dovedind că perenitatea unui popor este definită de însăși etnogeneza lui. Simbioza genetică celto-slavă a dus la nașterea unui popor care a fost capabil să înfrunte vremurile, oropsit cel mai ades de vecini, dar neclintiți din matca lor, așa cum s-au dovedit a fi RUTENII.

Apocalipsa Rusină – Francisc Oscar Gaál