Rutenii din Maramureş

Istoria rutenilor este una zbuciumată, marcată de inexistenţa unui stat propriu care să ne permită o evoluţie în concordanţă cu a celorlalte popoare europene. Andy Warhol (1928-1987), părintele artei pop, descendent al unei familii de emigranţi ruteni spunea că el este de nicăieri tocmai pentru a sublinia această particularitate a etniei noastre. Sunt mai multe denumirile care ne fac cunoscută etnia. Cele mai importante sunt rutean, rusin, rusnac. Leagănul civilizaţiei rutene este Podkarpatska Rus/Rusia Carpatică, teritoriu pe care astăzi ucrainenii îl denumesc Zakarpatia/Transcarpatia. El este delimitat la est de cel locuit de ucraineni, la nord şi vest de cel al slavilor vestici, slovaci şi polonezi, la sud-vest de cel al maghiarilor iar la sud-est de cel al românilor. Adiacent acestei zone este Maramureşul, provincie locuită şi de ruteni/rusini/rusnaci. Ulterior descălecatului lui Bogdan în zona Bereg şi Ung, cneazul Podoliei, Fedor Koriatovici(?-1414), colonizează circa 40.000 de ruteni veniţi din Galiţia. În secolul următor ei pătrund succesiv în Maramureş aşezându-se în mai multe sate constituindu-se parohii rutene arondate Episcopiei de Mukacevo . În perioada 1299-1307, comitele Grigore din Bereg este pomenit în documente Officialis dux Ruthenorum. Este amintit un episcop, Ioan, al rutenilor, având sediul la Peri . Evul Mediu consacră o serie de denumiri rutene ale satelor maramureşene, concomitente cu cele româneşti: Bărănica-Bronyka; Coşna-Cuşniţa; Lipceni-Lepcsa; Mestecăniş-Bereznic; Poiana Teiului-Lepcsa Polyana; Poiana Vulpii-Lişiţa; Dănileşti-Danilovo; Hust-Hust; Năneni-Nankova; Boureni-Volovoie; Făget-Bukovecz; Leşeni-Lyahovecz; Prepepeliţa-Pilipecz; Repedea-Repenei; Satul Nou-Novoszelita; Satul Vechiu-Staraszelita; Ariniş-Jalova; Neaga-Negova; Teceu-Tiacevo. Sighetul, înainte de a fi reşedinţă voievodală a fost denumită de ruteni Sihot; ungurii îi spun după aspectul insular al locului: Sziget. În multe documente medievale este numit Marmaţia.

Unirea cu Biserica Romei este un prilej de afirmare a conştiinţei politice a rutenilor. Consiliul de la Florenţa din anul 1439 pregăteşte condiţiile pentru realizarea acesteia. Uniţii îşi păstrează ritul dar acceptă supremaţia papei asupra bisericii întregii lumi, pâinea nedospită poate fi folosită la cuminecătură, între rai şi iad există purgatoriul şi Duhul Sfânt purcede şi de la Dumnezeu Tatăl şi de la Dumnezeu Fiul. La sinodul de la Ujgorod, 24 aprilie 1646, rutenii clerici şi mireni îşi reafirmă adeziunea pentru Unirea cu Biserica Romei fiind reconfirmat episcop Petru Partenie Rotosinsyky (1592-1665), după ce la Sinodul de la Brest, în anul 1593, începuse procesul. Toate acestea nu au convenit familiei Rákóczy adversar implacabil al imperialilor, care au încercat să îi abată pe ruteni din acest drum. În aceeaşi perioadă este pomenit ca episcop rutean Ioan Iurko, într-o diplomă datată 6 mai 1643 . Diploma leopoldină din 16 februarie 1699 oferă o bază juridică Unirii cu Biserica Romei şi îi cuprinde pe românii, grecii şi rutenii din Ungaria, Croaţia, Slavonia şi Transilvania. Unirea s-a realizat din motive politice, pentru a consolida stăpânirea austriacă dar, ca şi în cazul românilor, este ocazia afirmării identităţii naţionale rutene. Secolul al XVIII-lea consacră jurisdicţia episcopiei de Mukacevo în Maramureş. Ca episcopi îi amintim pe Ioanykii Bazylovzych (1742-1821), Mihail Luchkai (1789-1843) şi, mai târziu, Iulii Firczak (1836-1912) . Francisc Rákóczy al II-lea (1646-1735), principe al Transilvaniei (1704-1711) a dus o luptă constantă împotriva Casei de Habsburg. O importantă parte a armatei sale era constituită din ruteni, mai ales că reşedinţa sa princiară a fost Mukacevo. El se referă în memoriile sale la ruteni ca gens fidelissima, adică popor credincios. Raportarea sa este făcută la participarea rutenilor la lupta antihabsburgică condusă de principe.

Secolul al XIX-lea impune definitiv naţionalismul rutean/rusin/rusnac. Revoluţia din anii 1848-1849 are consecinţe semnificative: anularea servituţii ţăranilor, deci şi a celor ruteni, şi începutul afirmării naţionale a rutenilor/rusinilor/rusnacilor. Procesul este strâns legat de activitatea unor personalităţi rutene: preotul greco-catolic Aleksander Dukhnovych (1803-1865), întemeietorul în anul 1850 a primei societăţi culturale rutene , şi Adolf Dobrianskyi (1817-1901) . În timpul dualismului austro-ungar renaşterea naţională ruteană a fost stopată de politica şovină a guvernului maghiar . În preajma Primului Război Mondial, la recensământul din anul 1910, identificăm 159 de localităţi rurale locuite de 159.500 ruteni/rusini/rusnaci, concentrate pe un areal care cuprindea un teritoriu divizat ulterior. Prăbuşirea imperiului dualist determină emigraţia ruteană nord-americană să pună problema unui stat naţional rutean, la început în anul 1917 apoi în anul 1918. Gregory Zhatkovich (1886-1967), emigrat din Podkarpatska Rus în Statele Unite ale Americii a discutat cu preşedintele Woodrow Wilson şi cu Thomas Masaryk despre viitorul rutenilor/rusinilor/rusnacilor în noul context mondial . În final teritoriul rutean dorit ca a treia componentă a unei fedraţii ceho-slovaco-rutene a intrat în componenţa Cehoslovaciei cu largi prerogative de autonomie.

În urma sistemului de tratate adoptat la finele acestuia o parte a Maramureşului este integrat Cehoslovaciei cu principalele localităţi: Rahiv, Iasinov, Hust, Irşava, etc. Sudul acesteia revine României având în componenţa sa Sighetu Marmaţiei şi Vişeu, o serie de sate locuite de ruteni/rusini/rusnaci. În toamna lui 1919, la alegerile parlamentare rutenii şi-au ales parlamentarii de naţionalitate ruteană. La 13 decembrie 1919 Orestie Ilniczki reprezentant al rutenilor din Maramureş a făcut o declaraţie în faţa Adunării Deputaţilor în care îşi exprima ataşamentul fată de România. De altfel întreaga legislaţie românească, inclusiv Constituţia din anul 1923, a avut ca prevedere distinctă principiul nediscriminării etnice, aplicată evident şi rutenilor/rusinilor/rusnacilor.

După anul 1945 împărţirea se menţine dar cea ce în interbelic aparţinuse Cehoslovaciei intră în componenţa URSS iar după 1989 a Ucrainei. Podkarpatska Rus devine Zakarpatia . Abia după anul 1989 noile democraţii instaurate în ţările Europei Central Răsăritene este posibilă cea de-a treia renaştere naţională a rutenilor/rusinilor/rusnacilor devenind posibilă afirmarea identităţii noastre, crearea unui organism mondial al etniei noastre, colaborarea tuturor organizaţiilor pentru afirmarea culturală a rutenilor/rusinilor/rusnacilor.

Primele descrieri etnografice despre ruteni datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea referindu-se ca zonă la Podkarpatska Rus . Particularităţile etnografice ale rutenilor se identifică prin civilizaţie, unde includem locuinţa, portul, ocupaţiile, alimentaţia, şi spiritualitatea unde includem credinţa, literatura populară, arta populară. Valorile noastre s-au interferat cu cele ale popoarelor vecine: români, unguri, slovaci, polonezi şi, mai nou, ucraineni. În literatura de specialitate deosebim grupe şi subgrupe etnografice. Grupul rutenilor vestici cuprinde rusnacii şi lemchii cu 462 de sate. Cea de est, dolineni, (de şes), verhovieni (plăieşi) şi huţuli cu 494 de sate. Mai există o grupă intermediară cu 105 sate, iar totalul este de 1061 de sate . Rutenii din Maramureş aparţin grupului de est alături de cei din Podkarpatska Rus pe care azi ucrainenii o numesc Zakarpatia . Sunt uşor de recunoscut. Au părul brunet sau negru, des şi creţ, sprâncene groase, ochi negrii, nas subţire şi ascuţit. Bărbaţii au mustaţa aranjată, chiar tunsă, musculoşi, bine făcuţi. Temperamentul este blând, caracterul deschis fiind activi şi răspund clar şi deschis la întrebări. Femeile sunt elegante şi de foarte multe ori apar frumuseţi deosebite. La puţine popoare găseşti aşa multe frumuseţi feminine ca la ruteni . Portul popular este ilustrat de imaginile din acest album. Casele rutenilor sunt din lemn asemănătoare cu cele ale românilor, construite din lemn. Sunt scunde, cu streşini lungi care feresc geamul de prea multă lumină . Mobila este simplă ca în casele de munte, făcută din lemn masiv. Alimentaţia este nediversificată, ca la munte. Pe lângă lactate folosesc cartoful pe care îl cultivă cu precădere . Rutenii sunt credincioşi, îşi respectă preoţii şi obiceiurile şi ţin cu sfinţenie posturile, mai ales al Paştelui, mâncând în acea periodă varză murată, cartofi şi mămăligă. Aceasta este cea mai importantă sărbătoare religioasă din viaţa rutenilor.

Cele mai importante trei momente din viaţa rutenilor, la fel ca la oricare popor, o reprezintă naşterea, căsătoria şi decesul. Fiind creştini, botează nou-născutul. Imediat după naşterea copilului moaşele îl scufundă în apă rece. În dimineaţa zilei de botez cumetrii familie vin la casa părinţilor şi pentru a lua micul dejun în cinstea pruncului venit de curând pe lume. Abia după aceea este botezat la biserică. În timpul ospăţului care urmează se umple o cană cu ţuică şi participanţii pun în el câte un bănuţ, apoi cana este predată lehuzei care varsă ţuica şi pune bănuţii în jurul copilului pentru ca acesta să fie bogat dar şi econom. Căsătoria începe de fapt în preziua ceremoniei propriu zise când mireasa îşi ia rămas bun de la părinţi în prezenţa rudelor şi a celor apropiaţi. În zori mirii se spală în râu sau, după caz, la fântână. Pe capul miresei se pune o cunună, simbolizând trecerea în rândul femeilor. Ceremonia se desfăşoară la biserică. Apoi, nunta durează trei-patru zile find o pildă de voie bună. După noaptea nunţii, dimineaţa prospăta soţie îi dă soţului câteva bucîţi de zahăr cubic. Gestul simbolizează dorinţa tinerei soţii ca viaţa soţului său să fie la fel de dulce ca zahărul. La înmormântare ruteni îşi manifestă acut durerea pricinuită de decesul membrului familiei. Vecinii sunt cei care pregătesc decedatul pentru ultimul drum. În sicriu se pun lucruri care i-au fost dragi acestuia, uneori şi bani. Când sicriul este scos din casă este atins pragul de trei ori în semn de rămas bun de la casa în care a locuit. După revenirea de la groapă are loc pomana pentru sufletul mortului. În zilele de sărbătoare rutenii se distrează dansând. Rutenii din Maramureş dansează Kolomejka, în care bărbatul îşi pune mâinile la şold, are privirea în pământ şi dansează până când partenera, cu paşi mărunţi, se învârte în jurul lui. Apoi dansează împreună o învârtită femeia punând mâinile pe şoldul acestuia iar el îşi pune mâinile pe umerii ei.

Fără putinţă de tăgadă, rutenii sunt un popor cu o existenţă naţională proprie cu istorie, tradiţii şi limbă care îi individualizează faţă de alte popoare fie slave, fie neslave. Cei din Maramureş sunt parte integrantă a acestui neam, ruteni/rusini/rusnaci. Imaginile fotografice din Colecţia Pipaş Nicolae şi Maria o ilustrează cu prisosinţă.