Consiliul Mondial al Rutenilor (Rusnacilor/ Lemkilor), în calitate de organ central al Congresului Mondial al Rutenilor /Rusnacilor/ Lemkilor, susţine pe deplin SOLICITAREA organizaţiilor naţional-culturale din Podkarpatie, cu scopul păstrării integrităţii teritoriale a Ucrainei, a raporturilor internaţionale tolerante, prieteneşti şi raţionale legat de evenimentele din Estul Ucrainei, care la data de 23 august (08) 2014 a fost semnată în oraşul Ujgorod de 30 (treizeci) preşedinţi sau reprezentanţi ai acestor organizaţii.
Consiliul Mondial al Rutenilor (Rusnacilor/ Lemkilor) a analizat până în prezent situaţia actuală a rutenilor din Podkarpatie, Ucraina la trei şedinţe: la şedinţa a 3-a a Cons. MR care s-a ţinut la 01 martie (03) în oraşul Deva din România, la şedinţa a 4-a a Cons. MR care s-a ţinut la 2 mai (05) la Piliszenkereszt din Ungaria şi , la şedinţa a 5-a a Cons. MR care s-a ţinut la 29 iunie (06) la Medzilaborce din Slovacia. La toate cele trei şedinţe de anul acesta membrii Consiliului Mondial al Rutenilor (Rusnacilor/ Lemkilor) au susţinut soluţionarea paşnică, nemilitară, tolerantă, raţională a relaţiilor internaţionale din Podkarpatie, Ucraina şi implicarea Parlamentului European şi a tuturor celorlalte organe superioare ale Uniunii Europene, precum şi Consiliului Europei în soluţionarea problemelor armate apărute în Estul Ucrainei.
La Congresul XII al Rutenilor /Rusnacilor/ Lemkilor, care s-a desfăşurat din 12 până în 14 iulie (07) 2013 la Mukacevo, Ujgorod şi Svaleava din Podkarpatie, Ucraina, s-a proclamat şi adoptat Declaraţia delegaţilor celui de-al XII-lea Congres Mondial al Rutenilor /Rusnacilor/ Lemkilor în legătură cu recunoaşterea rutenilor din Podkarpatie, Ucraina ca un popor aparte, respectiv ca minoritate naţională aparte, recunoaşterea limbii rutene ca limba aparte a minorităţii naţionale şi crearea drepturilor la învăţământ, cultură, informare şi folosirea oficială a limbii rutene, în baza Cartei Europene a limbilor regionale care a fost semnată şi de Ucraina.
Localitatea Ruski Kerestur, 27 august (08) 2014.
Djura Papuga, preşedintele Consiliului Mondial al Rutenilor (Rusnacilor/Lemkilor)