Simpozionul SIRAR – Deva

1204gigi12042014

În perioada 4-7 septembrie 2014, s-a desfăşurat la Deva al XXV-lea Simpozion Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară din România, având ca principal organizator SIRAR, Filialele Hunedoara – Deva și Alba, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, având un sprijin deosebit din partea Secretariatului General al Guvernului prin Departamentul Pentru Relații Interetnice. SIRAR este o organizaţie ştiinţifică şi cultural-educativă, cu caracter pluri şi interdisciplinar, cu scop nepatrimonial, formată din specialişti care activează în domeniul ştiinţelor sociale, economice şi tehnice. Are ca obiect studiul istoriei agriculturii şi silviculturii, al instituţiilor, relaţiilor şi al vieţii rurale din ţara noastră. Retrologia agrară este ştiinţa care se ocupă cu studiul experienţei umane acumulate în legătură cu preocupările de actualitate sau de viitor ale omenirii în domeniul agrar.

Manifestarea, având o ţinută deosebită, a debutat cu deschiderea oficială, prezentarea salutului conducerii societăţii, a gazdelor din Deva și întreg județul Hunedoara, precum și din cadrul filialei Alba a SIRAR. Pe parcusul desfășurării evenimentului au fost prezentate o serie importantă de lucrări care tratează teme diverse din domeniu atât de actualitate cât și aspecte istorice. Toate acestea vor fi publicate într-un volum. „Este o plăcere deosebită să deschid lucrările celelei de-a XXV-a ediții a Simpozionului Național de Istorie și Retrologie Agrară. Este un motiv de sărbătoare în cadrul celei mai importante societății pluri și interdisciplinare din România. Pentru a treia oară la Deva suntem gazdele acestui eveniment și mai ales a unor oaspeți importanți. Vreau să mulțumesc pentru sprijinul pe care l-am primit din partea autorităților locale și județene în realizarea acestui eveniment”, a precizat președintele SIRAR – filiala Hunedoara, Gheorghe Firczak. Acesta a prezentat în cadrul evenimentului lucrarea intitulată „Societatea de Istorie și Retrologie Agrară la 45 de ani. Al XXV – lea Simpozion Național de Istorie și Retrologie Agrară”. Printre participanții la eveniment s-au numărat președintele SIRAR, Valentin Bohatereț dar și subsecretarul de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, Amet Aledin, care a și participat la una din secțiile simpozionului cu o lucrare științifică despre comunitățile turcă și tătară din România.

Francisc Gal