Zilele comunei Peregu Mare, 2018

1204gigi12042018

În zilele de 30 iunie și 1 iulie a acestui an a avut loc cea de-a VI-a ediție a zilei comunei Peregu Mare. Ca întotdeauna, locuitorii comunei indiferent de confesiune sau etnie, au luat parte la manifestările organizate de primăria localității. Sâmbătă au avut loc mai multe activități: defilare cu biciclete, un campionat de miniforbal și tenis de masă, premierea echipei de forbal a comunei. La sfârșitul zilei a avut loc un concert de muzică susținut de formația Lucian Drăgan la care activează și Casian Bojcsuk, membru al uniunii noastre. Slujba ecumenică, care în acest an a fost celebrată în biserica reformată din Peregu Mare. La această slujbă au participat pr. evanghelic Kalousek Iaroslav, pr. romano-catolic Salman Demeter și pr. greco-catolic Bojcsuk Vasile. Crediciușii și-au unit rugăciunile spre lauda lui Cristos, alături de invitații: deputat UDMR Farago Petru, deputat UCRR Iulius Firczak și primarul comunei Peregu Mare Imre Kovacs.

După slujba religioasă participanții la această sărbătoare au participat la un spectacol artistic susținut în aer liber, acesta fiind deschis de alocuțiuni ale invitaților. Ansamblul Holubok al uniunii nastre a prezentat un moment artistic fiind răsplătiți cu un ropot de aplauze.

Ne mândrim cu zestrea folclorică a localității noastre, deoarece oriunde prezentăm etinia noastră și locul de unde suntem, prezentăm comuna Peregu Mare ca o mică Europă, un loc unde membrii comunității indiferent de etnie sau confesiune participă activ la viața comunității. Zestrea folclorică a zonei, este una specifică fiind apreciată de toți cei participanți la această minunată sărbătoare.

Viorica Bojcsuk