Pe meleagurile patriei

1204gigi12042019

E vară, e vacanță… și tinerii ruteni din Dărmănești sunt dornici să se întâlnească, să socializeze, să călătorească… bineînțeles respectând normele impuse de pandemie și adoptând o conduită socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19). Astfel că, am pornit “Pe meleagurile patriei” și am ajuns în locul unde Munții Carpați îmbrățișează apele neliniștite ale Dunării, la Cazanele Dunării.
Pentru că este un loc care cere să fie descoperit am poposit acolo două zile. Două zile de neuitat care s-au scurs prea repede. Timpul petrecut la Dunăre înseamnă de cele mai multe ori relaxare. Și cum poți să te relaxezi mai bine dacă nu prin activități care au legătură cu natura? Am vizitat unele dintre cele mai frumoase obiective turistice din Clisura Dunării, am fost în drumeție, am cântat… ne-am bucurat de frumusețea peisajelor ce ne înconjurau. Vă împărtășim și vouă, dragi cititori, din experiența pe care am trăit-o într-un loc deosebit, și nu înaltă parte ci aici, în România.

Cazanele Dunării – Cazanele Mici și Cazanele Mari – reprezintă locul unde Dunărea se îngustează cel mai mult de pe teritoriul României, mai exact un sector din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați. Aflate în Parcul Național Porțile de Fier, au o lungime de doar 9 km și adâncimi de aproximativ 80 m. Denumirea acestora se datorează vârtejelor care se formează la suprafața apei din cauza debitului mare pe care Dunărea îl are în aceste porțiuni stâncoase și înguste. Aici apa pare învolburată și uneori dă impresia că ar fierbe. Plimbarea cu vaporul a fost ceva de neuitat.

Chipul lui Decebal – sculptura în stâncă, care întruchipează chipul regelui dac Decebal, este situată între localitățile Eșelnița și Dubova. A fost construită în decursul a 10 ani, între 1994 și 2004, cu ajutorul a 12 sculptori-alpinistiși are o înălțime de 55 m. Aceasta reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice în Clisura Dunării.

Tabula Traiana – reprezintă o placă memorială ridicată de împăratul roman Traian, pentru a celebra victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac înanul 105. Situată pe malul sârbesc, aceasta poate fi văzută cel mai bine printr-o plimbare cu barca. În total, au fost construite 10 astfel de tabule pe Clisura Dunării. Doar aceasta este singura care a fost ridicată cu 30 m pentru a nu fi acoperită în totalitate de apă.

Mănăstirea Mraconia – aceasta se află în apropiere de statuia lui Decebal și a fost construită pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre. Se spune că datorită faptului că defileul se îngustează foarte mult în unele locuri, nu era posibilă trecerea simultană a două vase.

Peștera Ponicova – este cea mai mare peșteră de pe întreg Defileul Dunării. Aceasta este compusă dintr-o serie de galerii care comunică între ele și însumează 1660 m. Poate fi vizitată atât de pe uscat, cât și de pe Dunăre cu barca. Accesul este limitat în cel de-al doilea caz pe o distanță de 15 m.

Peștera Veterani – situată tot în Cazanele Mari, mai exact în Masivul Ciucaru Mare, ca și Peștera Ponicova, aceasta poate fi vizitată doar de pe apă. Se spune că dacii au ridicat această peșteră pentru a face diverse jertfe în numele zeului Zamolxe. Fiind un excelent punct de observare, aceasta a fost refortificată prin secolul al XVII-lea de către generalul italian Veterani. De aici și proveniența numelui peșterii.

Și dacă tot am ajuns așa departe de casă ar fi fost păcat să nu parcurgem, la pas, traseul montan care pornește din partea superioară a localității Dubova până pe Vârful Ciucaru Mare pentru a ne bucura de panoramele aeriene spre malul sârbesc și spre Cazanele Mari și Mici ale Dunării. Traseul poate fi parcurs de oricine, fără întâmpinarea unor dificultăți tehnice. Cărarea prin pădure ne-a adus deasupra Peșterii Veterani respectiv Ponicova.

Muțumim Uniunii Culturale a Rutenilor din Romania că a făcut posibil ca tinerii din Dărmănești, ce–i respectă pe ai săi strămoși, ducând mai departe tradiția și portul rutean, au avut ocazia să cunoască o frumoasă parte din frumoasa Românie.