Campionatul de fotbal al Uniunii Culturale a Rutenilor din România – Cupa RUTEANUL

1204gigi12042019

Din dorința de a organiza o competiție în care membri filialelor uniunii să se întâlnească și să socializeze, am permanentizat un proiect deosebit – Campionatul de fotbal al Uniunii Culturale a Rutenilor din România – CUPA RUTEANUL. Acest eveniment sportiv, se adresează jucătorilor de fotbal din toate filialele uniunii noastre din țară, oferindu-le șansa de a concura într-un cadru organizat și bine pus la punct. În acest an, în perioada 25-28 iulie, filialele Arad, Maramureș, Suceava, Alba și Hunedoara s-au întâlnit la Ilia în județul Hunedoara, unde s-au desfășurat meciurile, cu participarea fiecărei filiale cu câte 2 echipe de mini fotbal, astfel încât au fost jucate 8 meciuri în cele două grupe. După tragerea la sorți a meciurilor în prima zi s-au organizat meciurile din faza grupelor, iar în ziua urmatoare semifinalele, finala mică și finala mare. Meciurile au fost frumoase, pline de sportivitate, în care cuvântul de ordine a fost fair-play. Finala a fost jucată ca și anul precedent între echipa din filiala Bistra, Maramureș și echipa din filiala Dărmănești, Suceava. Echipa cea mai bine pregătită care a câștigat campionatul,a fost echipa din filiala Dărmănești, Suceava, care a plecat acasă din nou cu râvnitul trofeu. La finalul zilei a fost organizată o gală de premiere, unde echipele clasate pe primele trei locuri au primit cupe și medalii. Urăm succes echipei din Dărmănești în competiția de fotbal CUPA MINORITĂȚILOR, competiție organizată de Departamentul pentru Relații Interetnice a Guvernului României la Constanța. Nu în ultimul rând dorim să mulțumim domnului primar al comunei Ilia – domnul Marius Gabriel Omotă și Consiliului Local Ilia pentru sprijinul acordat in organizarea acestei competiții.

Francisc Gal