Concertul de Advent al comunității rutene la Budapesta

1204gigi12042025

În perioada 18–22 decembrie 2025, la Budapesta a avut loc Concertul de Advent, organizat de Asociația Națională a Intelectualilor Ruteni „Hodinka Antal” (HORUE) și de Autoguvernarea Națională Ruteană din Józsefváros. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru festiv, specific perioadei de pregătire pentru sărbătorile de iarnă.

La invitația organizatorilor, Uniunea Culturală a Rutenilor din România a fost reprezentată la acest eveniment de dr. Gheorghe Firczak și Svetlana Bojcsuk, prezența acestora subliniind legăturile culturale strânse dintre comunitățile rutene din regiune.

Concertul de Advent a fost deschis de dr. Ljavinyec Sztyepán, președintele HORUE și al Autoguvernării Naționale Rutene din Józsefváros, care a adresat un mesaj de bun venit participanților. Programul cultural a inclus proiecția filmului „Piatra de hotar de la Verecke”, prezentată de scriitorul și cercetătorul Kovács Sándor, laureat al Premiului „Moștenirea Maghiară”, precum și momente muzicale deosebite susținute de Izsák József (vioară), Donyec István (xilofon) și Ács Gergő (marimbă), în cadrul producției „Clopote muzicale”. Un moment special al serii l-a constituit evoluția ansamblului rutean din Croația „Rusnak Društvo Rusina RH”, condus de Hnatko Natalka, care a adus în fața publicului tradițiile și valorile culturale rutene. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, de sărbătoare, cu o recepție ce a oferit prilejul de dialog și apropiere între participanți.

Svetlana Bojcsuk