Alfabetul conviețuirii 2025, ed. a XII-a, Ploiești

1204gigi12042025

În acest an, în cadrul manifestărilor cu titlul generic ”Republica de sub Castani”, organizate la Ploiești în perioada 19 – 21 septembrie, s-a desfășurat festivalul “Alfabetul Conviețuirii”, ajuns la ediția a XII-a. A devenit deja o tradiție participarea uniunii noastre la această manifestare de o înaltă ținută, organizată de Uniunea Elenă din România, cu sprijinul Primăriei Ploiești, al Consiliului Județean Prahova și al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, sub înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale, ca o adevărată sărbătoare a minorităților din țara noastră.

La deschiderea oficială au participat reprezentanți ai organizațiilor minorităților naționale din România, ai Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum și membri ai administrației centrale și locale.
A urmat apoi parada costumelor tradiționale, când reprezentanții organizațiilor minorităților naționale participante s-au deplasat de la Palatul Culturii spre Bulevardul Independenței. În cadrul festivalului au prezentat momente artistice Orchestra Flacăra Prahovei, solistul Ionuț Galani și trupa Mahala Rai Band, solista Alexia Talavutis, Bucharest Klezmer Band, Maia Morgenstern și Formația „Haverim”.

În acest sfârșit de săptămână, pe scenele amenajate, au evoluat peste 50 de ansambluri, 900 de solişti consacraţi din România şi Grecia, însumând peste 25 de ore alocate dansului şi muzicii. Cei prezenți s-au putut bucura de o frumoasă paradă a costumelor tradiționale, spectacole de muzică și dansuri populare, prezentare de specialități gastronomice și ateliere creative, o adevărată simfonie a diversității, prin tradițiile minorităților naționale din țara noastră.

După defilare a urmat spectacolul în care fiecare minoritate națională a încântat publicul cu dansurile și cântecele specifice. Uniunea noastră a fost reprezentată la superlativ, pe tot parcursul desfășurării festivalului, de ansamblul folcloric Cervona Ruja din Bistra, jud. Maramureș, ansamblu condus de doamna Mariana Petrețchi. Pentru prestația extrordinară, reprezentanții noștri au primit ropote de aplauze, dovedind încă o dată menirea organizației noastre de a face cunoscute tradițiile, folclorul și limba ruteană.

Svetlana Mureșan