Ne bucurăm, ca în fiecare an, în luna octombrie să fim alături de comunitatea ruteană din localitatea Peregu Mare la sărbătoarea hramului bisericii precum și la sărbătoarea recruților – tineri ajunși la vârsta maturității. Astfel, în acest an în data de 4 octombrie, am sărbătorit Hramul Biserici – Acoperământul Maicii Domnului. Tinerii din localitate, luând parte la această sărbătoare, s-au spovedit și împărtășit cu trupul și sângele Domnului, dovedind astfel că spiritul și tradițiile sunt transmise generațiilor tinere.
Pe lângă însemnătatea hramului bisericii, a devenit tradiție să se serbeze plecarea recruților. În cadrul evenimentului i-am sărbătorit pe tinerii recruți Szuka Marius, Ferchi Patricia și Hnas Casian. Alături de ei au fost colegii din ansamblu, părinții și prietenii care s-au unit cu noi și cu ceilalți credincioși în rugăciune. A urmat apoi, ca în fiecare an, sfințirea pălăriei și miruitul. În fața bisericii, orchestra, a încântat publicul, iar tinerii au început dansul în timp ce enoriașii au fost serviți cu prăjituri din partea parinților recruților.
Astfel, într-o zi frumoasă de toamnă, împreună cu membri ai comunității rutene din Peregu Mare, ne-am bucurat alături de tineri, cărora le urăm din suflet sănătate multă și împlinirea tuturor dorințelor. Suntem convinși că astfel de manifestări transmit tradițiile moștenite către generațiile următoare.
Viorica Bojcsuk
Каждого року, октобра, радосно святкуєме вєдно з Русинамы общі Перегу Мари свято церьковного храму і свято молодых рекрутів – молоді котрі сповнили рокы доспилосты. Цего року, четвертого октобра, мы святковали храм Церьквы Покрівля Матері Божой. Молодеж брала участь на подію, сповідали ся і приняли причастя Божім тілом і кровлю, доказ свойго духа і традіціїв котрых перебирають далші генерації молодых.
Вєдно з церьковным святом, молоді додержують традіцію і святкують відхід рекрутів. В рамках події святковали молодых рекрутів, Сзука Маріус, Феркі Патрісія і Гнас Кассіан. З ними брали участи члены фолклорного ансамбля, родичі і приятелі і з всіма віруючімы ся молили вєдно а потім, як каждого року, освячовали капилюхі і міровали ся. Перед церьквов, оркестер очаровала народ а молоді танцовали. Тым часом родичі святкованых рекрутів роздавали парафіянам солодкі закускі.
Так же, прикрасного осінного дня, мы радостно проводили час вєдно з членамы русиньскої общі в Перегу Мари і з молодыми Русинами котрим мы сердечно желаме здоровя і бы цілком сповнили ся їм желаня. Певно віриме, що такіто події передають наші давні традіції, наше културне богатство наступным генераціям.
Віоріка Бойчук











