De Rusalii tradiţia creștină spune că apa sfinţită şi rugăciunile preoţilor apără culturile de vremea grea iar gheaţa şi insectele se depărtează de holde. Cu acest crez credincioşii greco-catolici ruteni din Peregu Mare precum și numeroși invitați, după terminarea liturghiei, împreună cu preotul paroh Vasile Bojcsuk, în sunetul clopotelor, am participat în câmp la sfințirea țarinei, pe drum cântând cântece de pelerinaj. Acest moment al celei de-a doua zi de Rusalii a fost unul cu dublă semnificație. În această zi a fost sfințită o cruce din lemn de stejar care a fost ridicată la marginea holdei. Crucea a fost ridicată cu ajutorul și contribuția credincioșilor greco-catolici din localitate. După sfințirea crucii, după datină, preotul a făcut sfinţirea mică a apei, rugăciuni împotriva dăunătorilor, a secetei și a grindinei. De asemenea, au fost rostite rugăciuni de sănătate pentru cei prezenți și de pomenire pentru cei adormiți. Conform tradiției, credincioșii au împletit coronițe din grâu care au fost puse pe fiecare prapor și cruce din biserică.
La sfârșit preotul sfințește țarina în semnul crucii. După terminarea slujbei, oamenii au trecut prin fața preotului și au sărutat crucea, au fost stropiți cu apă sfințită și au primit spice de grâu sfințit și coronițe de grâu pe care credincioșii le duc la casele lor pentru bunăstarea și liniștea familiei. La întoarcerea din câmp cu toții intră în biserică cu cântări de laudă lui Cristos.
Viorica Bojcsuk