SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR

1204gigi12042020

Rusaliile cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Spirit reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești, la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime.
În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului, numită și „Sărbătoarea săptămânilor”. Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt. Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Spirit. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Spiritul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului. (Sursa: Wikipedia)