…SĂ-I DĂM UCRAINEI CE-I AL UCRAINEI / Дати Україні що є україньске…

1204gigi1204 2020

Dr. Gheorghe Firczak.

Ce știm despre Ucraina? Etimologic, ukraina înseamnă ținutul de lângă graniță, derivat din u=lângă și krai=ținut. Denumirea apare în Feudalismul mijlociu deoarece această zonă reprezenta frontiera vestică a Rusiei din acele timpuri. La prăbușirea Imperiului țarist (1917) și a Austro-Ungariei (1918) s-a ivit o mișcare națională ucraineană care s-a concretizat prin apariția, pentru prima dată în istorie ca stat independent a Ucrainei. În perioada 1917-1920 au apărut mai multe formațiuni statale care doreau crearea unui stat independent ucrainean. Cea mai consistentă a fost Republica Sovietică Socialistă Ucraina (25 decembrie 1917). Un conflict sovieto-polonez s-a soldat cu o înțelegere. Consecința Păcii de la Riga (18 martie 1921) a fost menținerea RSS Ucraineană, care a devenit una din cele patru republici constituente a URSS (30 decembrie 1922 – 26 decembrie 1991). Ucraina s-a desprins de Uniunea Sovietică (16 iulie 1990).

Vladimir Oleksandrovici Zelenski, președintele Ucrainei, cu ocazia Zilei Unității Ucrainei, a adresat, în acest an, un mesaj națiunii ucrainene menționând anumite coordonate ale evoluției acesteia. Face referire la momente care, spune Domnia Sa, au defavorizat unitatea Ucrainei, de vină fiind oamenii politici ucraineni dar și Polonia, Cehoslovacia și România. În anul 1919, la 22 ianuarie, a existat șansa constituirii unui stat independent ucrainean, probabil Ucraina Mare, însă, pe de o parte bolșevicii, pe de altă parte polonezii, cehoslovacii și românii au zădărnicit această evoluție. Polonia a luat Galiția, Cehoslovacia a luat Podkarpats`ka Rus iar România a luat Bucovina.
Galiția, nu a aparținut inițial Rusiei, apoi URSS. A fost o formațiune statală care în Evul Mediu se menținea datorită rivalităților dintre Polonia și Ungaria. La prima împărțire a Poloniei (17 februarie 1772), la care participa Prusia, Rusia și Austria, aceasta din urmă a primit Podkarpats`ka Rus și Galiția. La a doua împărțire a Poloniei (2 ianuarie 1793) teritoriile amintite mai sus rămân în componența Austriei dar să menționăm că Rusia preia un important teritoriu cu centrul la Kiev care aparținuse până atunci Uniunii polono-lituaniene. Cea de-a treia împărțire a Poloniei (24 octombrie 1795) a determinat practic lichidarea statului polonez, Podkarpats`ka Rus și Galiția rămânnând în componența Austriei. Deci Rusia imperială nu a revendicat câtuși de puțin aceste teritorii. Populația ei era constituită din polonezi și ruteni/rusini. Pe tot parcursul secolului al XIX-lea Galiția a cunoscut o mișcare națională de eliberare a polonezilor și rutenilor pe care Austria, apoi Austro-Ungaria a încercat fie să o zădărnicească, fie să o reprime. După Primul Război Mondial și din cauza pericolului bolșevic Galiția se integrează în statul polonez deși Ucraina Sovietică a încercat să o preia fără acordul populației, care respingea atât pretențiile Ucrainei cât și bolșevismul. Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), așa zisul Tratat de neagresiune dintre Germania și URSS, aducea Galiția în spațiul sovietic prin anexarea la Ucraina sovietică. La finele celui de-Al Doilea Război Mondial URSS nu a renunțat la anexările făcute în anul 1939.

Podkarpats`ka Rus, teritoriul ancestral al rutenilor/rusinilor a fost un voievodat care, începând cu sec. al XIII-lea, este prezent în istoria Europei Central Răsăritene. Inițial, Rutenia s-a menținut profitând de rivalitatea dintre regatele Ungariei și Poloniei. Apoi, a devenit teritoriu al Uniunii polono-lituaniene (1569-1795). În perioada Unirii cu Biserica Romei Greco-Catolică (1646) până la Pacea de la Karlowitz (1699) Rutenia devine parte a Imperiului austriac. În felul acesta identitatea ruteană are specificitatea sa inconfundabilă, deosebită de panslavismul ortodox. Revoluția din anii 1848-1849 marchează Prima Renaștere Națională a rutenilor. Eroul național Aleksander Dukhnovici (1803-1865) pretinde autonomia rutenilor. Înăbușirea revoluției, cu ajutorul trupelor țariste trimise de Nicoale I (1825-1855), zădărnicește acest deziderat. Perioada postpașoptistă (1849-1867) a permis o afirmare parțială a identității rutene. Dualismul austro-ungar (1867-1918) a însemnat un regres pentru promovarea rutenismului. În fruntea luptei de afirmare națională a rutenilor a fost episcopul de Munkacevo al Bisericii Rutene Unită cu Roma Greco-Catolică, Iuliu Firczak (1891-1912). La finele Primului Război Mondial s-au constituit Consilii Naționale Rutene la Ujgorod, Prešov și Sighetul Marmației. Primele două au aderat la unirea cu Cehoslovacia iar cei din Sighetul Marmației au susținut unirea cu România. Aceasta a fost Cea de-a doua Renaștere Națională a rutenilor. În Cehoslovacia, care a înglobat cea mai mare parte din Podkarpats`ka Rus, rutenii s-au bucurat de afirmarea identității lor, de o largă autonomie. Pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial (1945) sovieticii au ocupat regiunea și apoi au anexat-o, interzicând samavolnic afirmarea identității rutene deși este evident că rutenii/rusinii sunt o cu totul altă etnie decât ucrainenii. De altfel, în toate țările aflate în zona de influență sovietică s-a negat identitatea ruteană. Viața națională ruteană a continuat doar în Yugoslavia (1945-1989). Podkarpats`ka Rus a devenit Transcarpatia sau Zakarpatia. Așa cum se vede acest teritoriu nu a aparținut niciodată, până-n anul 1945, Rusiei, apoi, Uniunii Sovietice. Ucraina postsovietică (1990) a păstrat anexiunile sovietice, Galiția și Podkarpats`ka Rus.
Bucovina care cuprinde zona complementară orașelor Cajvana, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Milișăuți, Rădăuți, Siret, Solca, Suceava, Vatra Dornei, Vicovu de Sus (Bucovina de sud), Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț (Bucovina de nord), a fost parte a voievodatului Moldovei (1359-1774). Războiul ruso-turc (1768-1774) a determinat Pacea de la Kuciuk Kainargi (1774-1775). Austria, profitând de conjunctură, impune Turciei cedarea nordului Moldovei, a Bucovinei (1774), concretizată apoi juridic (7 mai 1775). Ținutul primește această denumire: Bucovina=țara fagilor, care este un toponim slav, preluat în limba germană. Într-o primă perioadă a stăpânirii austriece (1774-1786) teritoriul a fost controlat printr-o administrație militară, apoi a fost încorporată Galiției (1786-1848). Ulterior a devenit Ducatul Bucovinei (1849-1918), unde majoritatea populației o formau românii și rutenii. Ucrainenii din Galiția doreau circa ⅔ din teritoriul Bucovinei. Practic, ucrainenii au fost cei care doreau să ocupe cu forța orașul și zona Cernăuți, apoi Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului. Abia după aceea au intervenit trupele românești având acordul aliaților (6 noiembrie 1918). Să menționăm că, în același timp, ucrainenii erau în conflict și cu polonezii în Galiția. Unirea Bucovinei cu România a fost dorința democratică a majorității populației concretizată prin votul Congresului General al Bucovinei (28 noiembrie 1918). Bucovina s-a integrat în România (1918-1940). Ultimatumul sovietic (28 iunie 1940), adresat pe baza Pactului Ribbentrop-Molotov, a solicitat României cedarea Moldovei dintre Prut și Nistru, nordului Bucovinei și a Herței. Înțelegerile postbelice au permis URSS să-și mențină aceste pretenții teritoriale. După destrămarea URSS (1991) Ucraina a păstrat aceste teritorii.

Evident că afirmațiile domnului Vladimir Zelenski prezintă parțial adevărul istoric. Sigur, azi Ucraina este o țară europeană cu o semnificație importantă iar națiunea ucraineană este parte integrantă a valorilor europene. În regiune, în Europa este nevoie de înțelegere, de colaborare dar nu prin redimensionarea istoriei se pot realiza aceste deziderate. Cu toții trebuie să ne cunoaștem reciproc mai bine, să ne respectăm, să construim o lume a valorilor în care fiecare popor să își poată afirma liber identitatea, tradițiile, spiritualitatea. Minoritățile etnice trebuie să își poată afirma identitatea, autoritățile să le sprijine așa cum se întâmplă în România.

Др. Георгі Фірцак

Що ми знаєме про Україну? Етнонім Україна значит край близко границі, складений зо слів у (на, коло) і край (зона, теріторія). Названя ся явило Середного Феудалізма, бо тато зона була западнов границов Росії тих років. Коли Російске Царьство (1917) і Австрійско-Угорьске (1918) ся роспадали, ся появив націоналний українский рух перший раз в історії, закладаючі незалежний україньский штат. 1917-1920 р. ся обявили державні зєднаня з цільом створити україньску самосправну державу. Найважніша була Совєтьска Соціалістічна Україньска Републіка (25 децембра 1917). Післе совєто-польского конфлікта одбув ся Мір у Рігі (18 марца 1921) ся рішіло задержати Україньску Совєтьску Републіку і стала єдна з штирёх засовних републік Совєтьского Союза Російских Републік (30 децембра 1922-26 децембра 1991). Україна ся відділила від Совєтьского Союза, 16 юла 1990.

Владімір Олександровіч Зеленский, україньский презідент, в День Споёваня України, висловив свій месаж укаїньскому народови о будучий розвиток держави. Пан презідент висловив ідею що були неприятливі моменти для зєднаня України а тото через політічних україньских особ, через Польско, Чеськословиньско і Румунію. 1919 року, 22 януара, мали можность уставити самосправний україньский штат, можливо Велика Україна, але большевіки, але і Поляки, Чеськословакі і Румуни не допустили. Польско забрало, Галіцію, Ческословинско забрало Підкарпатьску Русь а Румунско Северну Буковину. Галіція не приналежає до Російська, ани до СССР. Середного віка була штатна форма, а ся підтримовала через незгоду меджі Польском і Мадярьском. При першим розділу Польска (17 фебруара 1772), меджі Прусію, Росію і Австрію, Австрія дістала Підкарпатьску Русь і Галічину. Другий розділ Польска (2 януара 1793), остали ся на Австрії, Підкаркатьска Русь і Галічина, а Російсько забрало много теріторія навкруг Кієва, належний унії Польско-Літваньский. Третий розділ Польска (24 октобра 1795) вело на ліквідацію польского штату. Подкарпатьска Русь і Галіція ся облишила на Австрії. Царьска Росія не відстоювала тоти краї. Тут жили білше Поляків і Рутянів/Русинів. Цілого 19 стороча, на Галічині ся зявив народний рух за самоправний штатут Поляків і Русинів котрого Австрія, а потім Австро-Угорьско фурт блокували, або припиняли. По Перші світові війні і через небезпекі большевізму, Галичіна припоює ся до Польска, хоць Совєтська Україна намагала перебрати ю без акорду людей, котрі не були згодні ани з болшевізмом, ани з Українов. Пакт Ріббентроп-Молотов (23 августа 1939), так званий Тратат ненападу меджі Німцями і СССР, припоює Галічину до совєтьского теріторія, до Совєтьской України. По скінчіню Другой світовой війни, припоїня СССР, 1939 року, було обновлене.

Підкарпатьска Русь є давний край Рутянів/Русинів, бувший Войводат, край котрий з 13 сторіча аж до днесь єствує на Центрально виходний Европі. На зачатку Рутенія ся затримала через незгоду меджі кралёвствами Угорьске і Польске а потім ся стала частёв Унії польско- літваньской (1569-1795). В часі церьковной Унії з Рімом, греко-католіцькой (1646) аж до Міру в Карловіцях, Рутенія стала ся частёв Австрійского імперії. Русиньска ідентичность має властну спеціфічность, одлішну православного панславізма. Револуція років 1848-1849 назначує „Перше народностне оброджіня” Русинів. Народний герой Александер Духновіч (1803-1865) просит автономну ставу Русинів. Придушеня революції, з допомогов царьского войска Николая Першого (1825-1855), не допустило досягнути ціль. Післі револучних років 1848-1849 Русини не мали много прав досягнути свою ідентіту. Під Австро-Угорьскім дуалізмом (1867-1918) став ся регрес русиньства. У Мукачеві, на челі Русиньской церькви уніятьской з Рімом, греко-католіцькой, стояв епіскоп Іулій Фірцак, котрий виступав за оброджіня русиньской народной ідентіти. Закінчіня Першой світовой війни дало можность установити народних русиньских рад на Ужгороді, Прешові і Мараморош-Сігеті. Ужгород і Прешов ся притулили до Чеськословиньска а Мараморош-Сігет до Румунії. Тими роками зачало ся друге народне русиньске оброджіня. Чеськословеньско припоїло векшу часть Карпатьской Русі і Русини дістали самосправний штатут. В часі Другой світовой війни (1945), Совєтьский Союз припоїв собі теріторії і запрітив самоправну русньску народность, хоць було видно, Русини суть окремой народ від Україньців. У державах під совєтьскім впливом русиньска народность була заказана. Лем у Югославії (1945-1989) тото не стало ся. Підкарпатьска Русь стала Транскарпатія або Закарпатія. Николи, а то є ясне, до 1945 року теріторії не належали до Росії а потім до Совєтьского Союзу. Постсовєтьска Україна (1990) задержила собі совєтьскі припоєні теріторії, Галіцію і Підкарпатьску Русь. Буковина з містами Кажвана, Кампулунг Молдовениск, Гура Гуморулуй, Фрасін, Мілішівці, Радівці, Серет, Солка, Сучава, Ватра Дорней, Вікову ди Сус (южна Буковина), Чернівці, Козмени, Заставна, Важківці на Черемусі, Віжніця, Садагура і Сторожинець (северна Буковина) належили Молдавскому Войводату (1359-1774). Російско-турецька війна (1768-1774) ся закінчела Міром Кучюк-Кайнарджі (1774-1775). Австрія примусила Туркію віддати северну часть Молдавії, Буковину (1774), реалізовану юридичне (7 мая 1775). Край дістав названя Буковина ( край де ростуть букі), славяньский топонім, перебраний до німецького язика. На зачатку (1774-1786), тут була австрійска воєнна адміністрація а потім припоїли ю до Галічини (1786-1848). Потім стала Буковиньске герцогство (1849-1918) білшість жителів були Румуни і Рутяни. Галічаньскі Українці хотіли припоювати 2/3 буковеньскіх теріторій. Українці жадали сильно припоїти теріторію і місто Чернівці, потім Сучаву, Ватра Дорней і Гура Гуморулуй але румуньске войско з акордом Аліатів не допустило (1918). Тим часом Українці ся воювали з Поляками на Галічині. Буковиньска унія з Румунском була демократічна, по волі буковиньского народу і стала ся конкретним фактом через голосованя Генерального Буковиньского Конгреса (28 новембра 1918). Буковина ся включала до Румунії (1918-1940). Післі Пакта Ріббентроп-Молотова Совєтьский союз передав ултіматум Румунії відступити Молдавію меджі Прутом і Дністром, северну Буковину і Герцу. Післявоєні згоди позволили СССР заримовати свої претензії, а післі розпаданя СССР, ся залишили на українскім теріторії.

Очівідно слова пана Владіміра Зеленьского частково представляють історічну правду. Днесь Україна европска країна, значна держава а україньска народность є частина европской култури, где є законом порозуміня, співпраца, але не через перевиміряня історії. Народи треба аби ліпше знали эден другого, уважали эден другого, будовали ліпший світ, так аби каждий народ був вілний представити свою ідентіту, традіції, духовництво, а влада аби підтримовала етнічні меншени хоронити свою ідентіту, як є то узаконене у Румунії.