Lansare de carte – Dr. Gheorghe Firczak

1204gigi12042015

Deputatul Uniunii Culturale a Rutenilor din România dr. Gheorghe Firczak, a fost sărbătorit de colegii din uniune, familie și prieteni la aniversarea vârstei de 60 de ani. Cu acest prilej, la Teatrul de Artă din Deva, mai multe personalităţi din sfera culturală, politică şi religioasă au luat parte la o acţiune festivă în cadrul căreia s-a lansat volumul Studii de istorie, sociologie, etnografie şi retrologie agrară.

Volumul apărut în condiții grafice de excepție cu sprijinul Editurii Cetate din Deva, cuprinde o serie de studii care fac referire la ţinutul hunedorean, surprinzând de la tradiţii, spiritualitate, învăţământ în limba maternă şi viaţă politică, până la relaţia om-mediu, moravuri în societatea interbelică şi aspecte ce ţin de diplomaţie. Semnatarii sunt persoane care au colaborat cu istoricul Gheorghe Firczak de-a lungul activității sale precum Adela Herban, Ioachim Lazăr, Liviu Lazăr, Marcela Balazs, Sebastian Bara sau Dumitru Tâlvescu. „Nu ştiu dacă cei 60 de ani pe care i-am împlinit reprezintă mult sau puţin. Regret doar ceea ce nu am putut face, nu şi ceea ce am făcut. Mi-am asumat întotdeauna tripla identitate pe care o am de la naştere: după tată sunt rutean, după mamă sunt maghiar (mai exact, secui) şi nu în ultimul rând, am fost întotdeauna mândru de faptul că sunt cetăţean român. Această identitate triplă poate fi considerată o bogăţie spirituală.

Despre o parte din activitatea din Parlamentul României a deputatului Gheorghe Firczak a vorbit domnul Amet Aledin, subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice. „L-am întâlnit prima oară pe domnul Firczak în 2004, eu fiind deputat din partea comunităţii tătare. Am lucrat împreună cu el opt ani, în cadrul Grupului Parlamentar al minorităţilor naţionale. Din păcate, comunitatea tătară şi cea ruteană nu se raportează la ţări-mame, aşa cum o fac celelalte din România, iar asta face ca munca noastră să fie una dublă, în primul rând, trebuind să ne afirmăm cultura şi tradiţiile prin noi înşine, pentru a ne putea păstra identitatea etnică. Îi mulţumesc domnului Firczak pentru tot ce a realizat până acum“, a spus Amet Aledin. Despre sprijinul acordat de-a lungul anilor colegilor săi istorici, au vorbit istoricii Liviu Lazăr și Adela Herban. „Ne bucurăm că am reușit și noi să îi întoarcem într-un fel serviciul pentru că pe toți cei care am fost colegi de facultate și nu numai, ne-a ajutat să ne publicăm tezele de doctorat sau proiectele editoriale. Mă simt deosebit de onorat că am reușit să public câteva rânduri în cadrul acestui volum omagial pe care îl merită cu prisosință”, a precizat istoricul Liviu Lazăr, fost coleg de facultate a lui Gheorghe Firczak.

Francisc Gal