Manifestarea, a debutat cu intonarea Imnului Național al României, Imnului Rutenilor de Pretutindeni și a Imnului Rutenilor din România. A urmat, apoi, rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru” în limba ruteană de către Svetlana Bojcsuk, și rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru” de către părintele Florin Suba, de la Parohia Ortodoxă Pojoga și Sălciva, precum și binecuvântarea participanților, împreună cu preotul Ceciliu Micu, protopop de Deva și Hunedoara al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. A fost și un cuvânt de bun-venit rostit în limba ruteană, de către Svetlana Bojcsuk, președinte al Forumului Mondial al Tineretului Rutean și coordonator al Organizației de Tineret a UCRR, moment urmat de un microrecital al Ansamblului „Zirka”, format din eleve din satele Pojoga și Sălciva și condus de Maria Bocicor, consilier local în comuna Zam și președinte al Organizației Județene Hunedoara a UCRR. În continuarea evenimentului au urmat scurte alocuțiuni ale organizatorilor și invitaților acestora: președintele UCRR, dr. Gheorghe Firczak; dr. Stepan Ljavinec, președinte al Congresului Mondial al Rutenilor și al Consiliului Mondial al Rutenilor; Iulius Firczak, deputat și președinte executiv UCRR; Francisc Gal, subsecretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și vicepreședinte UCRR. A urmat apoi o succintă trecere în revistă a activității UCRR, suprapusă peste cele ce se întâmplă în România de astăzi, precizând încă o dată că afirmarea identității noastre rutene o datorăm generozității poporului român și România, prin instituțiile sale fundamentale, atât la nivel central, cât și local, are o atitudine extraordinară față de naționalitățile conlocuitoare și, evident, față de ruteni în particular. Suntem convinși că toate acestea se datorează eroismului poporului român manifestat în Decembrie 1989 și, datorită a ceea ce s-a întâmplat atunci, România a aderat la structurile euro-atlantice, iar prezența țării noastre în acestea este factorul decisiv care asigură, astăzi, ceea ce este în România, și, un lucru care este foarte important în opinia mea, integritatea teritorială, independența și suveranitatea statului român. Noi ne afirmăm cu mândrie identitatea noastră de ruteni în consonanță cu ideea că suntem cetățeni români și că suntem mândri de acest lucru, pe care îl promovăm peste tot.
Aprecieri pentru activitatea UCRR și a minorității rutene au venit și din partea jurnaliștilor prezenți la eveniment. Mesajul a fost transmis de Valentin Popescu, directorul trustului de presă SERVUS HUNEDOARA și Președintele Patronatului Presei din România – ROMEDIA. La eveniment au mai fost prezenți, printre alții, și alți oaspeți dragi pentru rutenii hunedoreni, precum Cristina Bodnariuc, președinte Filala UCRR Dărmănești – Suceava, Andrei Holovaczki, membru al Comisiei de Revizie al Consiliului Mondial al Rutenilor, Daniel Holovaczki, membru în conducerea Forului Mondial al Tineretului Rutean și președinte al Organizației de Tineret a Rutenilor din Ungaria sau Andrei Hanta, consilier local în Ilia.
Svetlana Bojcsuk







