Frânturi de suflet rutenesc / Урывок русиньской душі

1204gigi1204 2020

Satele de ruteni, cu mulți ani în urmă, erau comunități oarecum închise. Asta le-a pemis să-și conserve atât limba cât și obiceiurile. În ultimii ani realitatea devenise complet diferită, când o parte din rutenii noștri s-au risipit prin lume, când mass-media a avut ca efect omogenizarea societății românești și diminuarea interesului față de obiceiurile străvechi, față de limba strămoșească. La îndemnul d-lui deputat Firczak Gheorghe și a secretarului organizației noastre, d-l Francisc Oscar Gal, am decis să surprindem pe reportofon o parte din comorile spirituale ale unei comunități de ruteni. În 2007, am încredințat această sarcină fiicei mele, proaspătă absolventă a Universității de Muzică din Iași. Petrecându-și vacanțele la bunici, în satul Dărmănești, era familiarizată cu lumea din sat, cu limba ruteană, astfel că i-a fost ușor să intre în contact cu una dintre bătrânele care erau în posesia unei adevărate comori. Marenia (voi folosi numele sub care era cunoscută în sat), deși avea 84 de ani, încă putea să cânte, să-și aducă aminte multe dintre cântecele vechi pe care le cânta la evenimentele satului, ale familiei, ale vecinilor, ale prietenilor. Apoi am descoperit chiar în familia noastră o mătușă de 86 de ani, Verona, care, ajutată de fiica ei, învățătoare la pensie, a răscolit amintirile „anilor tinereții” și împreună cu părinții mei am reușit să punem la cale înregistrarea încă a unui număr de cântece vechi.

Ascultându-le, am retrăit aievea multe momente emoționante din copilăria mea. Aceste cântece, colinde, balade, au însoțit, sute de ani, viața simplă a rutenilor, evenimente esențiale ale existenței lor. Cântecele au o caracteristică aparte, tristețea uneori răvășitoare, dorul, nostalgia, bucuria, dragostea, trădarea, moartea, înstrăinarea, sentimente simple, dar trăite cu mare intensitate, într-o lume arhaică, autentică.

Exemplific cu un cântec de dragoste și o presupusă trădare: Ei, întoarce-te!

Maria Saghin

Ei, întoarce-te!

Hei, când am ieșit de la mândra mea,
Luna strălucea.
Când am ajuns în câmp, iubito,
Tu strigai după mine:
Întoarce-te, inimioara mea,
Cu ce eu ți-am greșit.
Nu mă întorc, fetiță dragă,
Voia nu ți-o împlinesc.
Am fost aseară la fereastra ta
Și tu aveai pe altcineva.
Nu-i adevărat, inimiora mea,
Nu aveam pe altul.
Doar un fir de magheran
I-am dat prin fereastră.
De ce, dragă mândruță,
Magheran, să dai,
De ce, inimioara mea,
Doi deodată să iubești.

Жытелі русиньскіх сел, много років назад, жыли ізоловані, самі медже собов. Так ся охоронив до недавна русиньский язык, русиньскі традіції. Послідних рік, жытя наших Русинів ся змінило зо всім, много з них ся россіяло по світі, а медія мала за выслідок зрівнати условія нашого жытя і наші Русини зачали забувати свої давні обычаї, свій язык. На оброджіня русиньства, русиньского языка пропозіція депутата Георгія Фірцак і таёмника Културного Товариства Русинів Румунії, Франчіск Оскар Гал запеспечує зратовати краплю душі наших Русинів. 2007-го року рішыли записати спару співанок русиньского оселеня. Задачу перебрала молода абсолвентка Музыкалного Універсітета в Ясах, Дана Сагін. Пізнавала добре село своїх дідів, Дерманешти, где проводила вакації з малої, могла ся приліпити до душі старої жінкі, від 86 рік, Мареня. Хоть стара, памятала і могла співати, так же записала шість співанок. Потім, наша уйна, Верона (84 рік) згодила ся співати нам всё що знала (коли была молодоу, запрошовали ю на всі побуткі у селі). З допомогов своєй дочкі, Іконя, учітелька на пензії і моїми родічами збудили много споминок, співали і нагадовали свої „лїта молоді”.

Слухаю співи і очівидно переживаю своє дитинство. Русиньскі співанки, колядки, вісільні співанки, сатірічні або балади, провадили сотні рік жытя русиньского народа, найважні моменти свойго осуду. Найважна характерістіка співанок є бескрайний смуток, туга, але і радость, любов, зрада, смерть, житя на чуджені, просте переживаня але глібоке, звязане з разними подіями автентічного стародавного жывота.

На приклад співанка про любов і зраду: Ой, верни си!

Марія Сагін

Ой, верни си!

Ой, єк я выйшов від мої милої,
Місяц світив высоко.
Єк я зайшов, щеро мила, у поле,
Ти, за мноу кричала:
„Ой верне си, серце закохане,
Чімсь я ж тебе уразила.”
Не верну си, любо дівченочко,
Волю тобі не надам.
Я був сночі у тебе під віконцем
А ти мала другого.
Не верну си, серце закохане,
Бо ти мала другого.
„То не правда, серце закохане,
Я другого не мала,
Лишень цвіту, цвіту магерану
Кризь віконце давала.”
На шо було, любо дівченочко,
Цвіт магерану давати,
На шо було, серце закохане,
По двох зараз кохати.