Festivalul ProEtnica Sighișoara – 2016

1204gigi12042016

Și în acest an, Uniunea Culturală a Rutenilor a răspuns afirmativ, cu bucurie, invitației de a participa la cel mai mare festival al minorităților naționale. Fiind la a XIV- a ediție, și întrunind în fiecare an sute de participanți, Festivalul ProEtnica desfășurat între 18-21 august, a ținut piața Cetății Sighișoara arhiplină, iar spectatorii s-au prins în hore alături de fiecare minoritate care cobora de pe scenă.

Festivalul a reunit reprezentanți ai tuturor minorităților recunoscute din țară, iar Uniunea Culturală a Rutenilor din România a participat cu 3 ansambluri, care au urcat pe scenă în zile diferite. Astfel, ansamblul „Lastivocica” din Dărmănești a fost prezent pe scenă cu o serie de căntece tradiționale, care au încântat publicul prezent în 19 august. Ansamblul „Holuboc” din Peregu Mare a completat seria de cântece tradiționale rutene și a prezentat un dans al recruților, precum și un alt dans, cu o sincronizare perfectă a perechilor și a zâmbetelor pline de entuziasm al tinerilor ruteni.

La fel ca și „Holuboc”, și ansamblul ” Cervona Ruja” din Bistra, și-a reprezentat minoritatea în 20 august. După ce au cântat cântece rutene specifice zonei Maramureșului, aceștia au dansat ” dansul colacului”și încă un dans tradițional, care a stârnit publicul la dans în horă, iar după ce tinerii artiști au coborât de pe scenă, au continuat jocul și voia bună împreună cu publicul. Parada minorităților a încununat acest eveniment plin de veselie, care se va relua în fiecare an.

Svetlana Mureșan