În acest an, pentru a doua oara, am revenit, cu drag, în Iași, la invitatia RO.AS.IT membrii grupului folcloric Lastivocica din Dărmănești – Suceava, reprezentând cu mândrie minoritatea ruteană. “Ne-am alăturat cu plăcere participanților la acest festival, sperand să legam prietenii, să gustam din tradițiile altor etnii și să împărtașim din frumosul culturii rutene”.
Pentru că iubesc frumosul și tradiția, pentru că respectă trecutul și pe ai lor strămoși, frumoasele rutence, coordonate de d-na prof. Bodnariuc Cristina, îmbrăcate în autentice costume populare rutene specifice zonei din care provin, au urcat pe scenele festivalului, încântand publicul cu un buchet de cântece rutene, culese de la bătrânii satului Dărmănești. Astfel că, în data de 5 octombrie au participat la spectacolul de muzică și dans tradițional ce s-a desfășurat în Complexul Palas, iar în 6 octombrie au urcat pe scenă, alături de celelalte minorități prezente la festival, la spectacolele organizate în comuna Ciurea și comuna Victoria. Și, nu numai cântecul și dansul tradițional ne-a unit ci și istoria, deoarece pe toată durata festivalului au avut loc mese rotunde (la care am participat) cu tema: “Istoria care ne desparte, istoriile care ne unesc”, vizionări de filme pe teme istorice și workshop-uri pe diferite teme interesante.
A fost un eveniment reușit, de o înaltă ținută, fiecare ansamblu prezent aducând o contribuție deosebită la îmbogățirea și creșterea valorii acestui eveniment cultural.
Prof. Cristina Bodnariuc