În Evul Mediu, în Transilvania, românii și-au pierdut elitele prin catolicizarea nobilimii care a dus la o dezetnicizare a ei, diluându-se în masa nobilimii maghiare. Din păcate ortodoxia nu putea contribui la o revitalizare a românismului din două motive. Nu făcea parte din religiile recepte recunoscute în Transilvania iar Mitropolia Ortodoxă de la Karlowitz nu accepta ca privilegiile ilirice să fie extinse și pentru românii ortodocși din Transilvania. Astfel, Transilvania devine un teren fertil pentru Reformă, mai ales pentru calvinizare. Inițial, calvinii doreau traducerea cărților sfinte în limbile folosite de credincioși. Treptat, se ajunge la generalizare a limbii maghiare prin calvinizare. Imperialii, speriați de extinderea Reformei, mai ales a calvinismului aleg atragerea ortodocșilor, români și ruteni, la Unirea cu Biserica Romei. Soluția este mai aproape de dorințele celor cărora li se adresa. Își păstrau ritul și tradițiile dar uniții sunt asimilați recepților, anulându-se situația și denumirea jignitoare de tolerați. Prin educație, prin contactul direct cu Occidentul, cu umanismul, cu preiluminismul, apoi cu iluminismul, treptat, renasc elitele intelectuale românești. Cea mai important succes a fost acela că națiunea română, se diferențiază în conglomeratul austriac și începe odată cu Ioan Micu, episcopul Inochentie lupta pentru emancipare națională și politică. Inițial fără mari rezultate, dovadă exilul său de 24 de ani, la Roma.
Lupta continuă prin Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae, memoriu colectiv realizat de Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu, Ignatie Darabant, Ioan Para, Ioan Molnar Piuariu, etc. adresat Vienei pentru recunoașterea națiunii române, ca entitate distinctă în imperiu. Chiar dacă majoritatea autorilor au fost greco-catolici, aceștia au conlucrat cu ortodocșii. Episcopii Ioan Bob, greco-catolic, și Gherasim Adamovici, ortodox, au înaintat împreună documentul Curții imperiale. Petiția a fost respinsă dar impactul a fost imens. Românii și-au făcut auzită vocea în Sfântul Imperiu Romano-German. Identitatea românească, pe baza originii daco-romane a poporului, pe baza caracterului neolatin al limbii, îndreptățeau națiunea română la un statut egal cu ceilalți locuitori. Să observăm că petițiile la care ne referim sunt adresate în numele întregii națiuni române, fără deosebire de confesiune. Școala Ardeleană, o mișcare culturală pentru emanciparea românilor, formată de Biserica Română Unită cu Roma, a contribuit prin argumente istorico-filologice la demonstrarea originii și evoluției românilor, în contextul afirmării Luminilor în varianta lor germană: Aufklärung.
Revoluția din anii 1848-1849, documentele ei programatice, mai ales discursul lui Simion Bărnuțiu în Catedrala de la Blaj constituie o continuare a ideilor precedente, afirmând argumentele pentru care națiunea română este îndreptățită la o existență liberă și democratică. Prin cultura sa, prin elocința oratorică manifestată Simion Bărnuțiu realizează dimensiunea europeană a problemei românești. La Blaj, din nou conlucrarea dintre greco-catolici și ortodocși este la superlativ prin cei doi episcopi Ioan Lemeni, greco-catolic și Andrei Șaguna, ortodox.
În perioada neoabsolutistă (1849-1859) fruntașii politici români au continuat demersurile lor pe lângă Viena pentru concretizarea obiectivelor nașiunii române din perioada Revoluției din anii 1848-1849. Neoliberalismul (1859-1867) a determinat un avânt național care, din păcate, a fost stopat de dualism. Dieta Transilvaniei (1863-1864) avea pentru prima dată o majoritate relativă românească. În prima sesiune (1863) a votat, printre altele, în lipsa deputaților maghiari, Legea egalei îndreptățiri a națiunii române și a confesiunilor sale și Legea pentru folosirea limbii române în administrație și justiție, pe principiul egalității cu limbile germană și maghiară.
Dualismul austro-ungar, politica guvernului de la Budapesta față de naționalități: germani, croați, italieni, sârbi, ruteni și români a devenit o premisă importantă a prăbușirii, în anul 1918, Imperiului austro-ungar. Dualismul a determinat o reacție și din partea românilor din Imperiul Habsburgic. La 3/15 mai 1868 s-a organizat la Blaj o adunare dedicată Revoluției din 1848-1849, Adunării Naționale de la Blaj. Cu acest prilej a fost prezentat și adoptat un document, Pronunciamentul de la Blaj, întocmit de George Bariț prin care se respingea încorporarea Transilvaniei la Ungaria, se solicita respectarea autonomiei acesteia, reaplicarea legilor adoptate în anii 1863-1864, reconfirmarea Dietei.
Marea Unire a fost rezultatul afirmării conștiinței naționale românești în perioada modernă. În Transilvania acest fenomen devine o realitate odată cu Unirea cu Biserica Romei Greco Catolică. Întreaga evoluție a românismului, a luptei pentru emancipare națională a fost o constantă a greco-catolicilor, care în diverse momente esențiale au colaborat cu ortodocșii. Este foarte semnificativ că în literatura de specialitate, de sorginte ortodoxă se menționează expresis verbis importanța rolului jucat de Biserica Română Unită cu Roma în acest sens: În mai bine de două secole de viață petrecute în cadrul Imperiului austriac și, mai apoi, austro-ungar, se poate spune că Biserica Unită a urmat o continuă linie ascendentă. Intrase în comunitatea Bisericii catolice în fruntea unui popor a cărui viață culturală era minimă, pentru ca, treptat, să devină un important centru de viață religioasă și cuturală. De asemenea, Biserica Unită a contribuit la momentul fericit al unirii Transilvaniei cu Regatul României. Noi spunem că aportul Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolică la Marea Unire, la realizarea actului de la 1 Decembrie 1918 a fost unul esențial. Greco-catolicii au demonstrat că momentul 1699-1701 a fost un act patriotic, de afirmare a românismului, realitate consemnată de istorie ca atare.
Dr. Gheorghe Firczak