Uniunea Culturală a Rutenilor din România a organizat în data de 8 septembrie o manifestare de o însemnătate deosebită prin care în anul centenarului Marii Uniri reușim să transmitem atât coetnicilor noștri, cât și celorlalte minorități naționale din România dar și majorității românește faptul că rutenii din România s-au implicat pe deplin de-alungul istoriei la făurirea României de azi. La Biserica Greco-Catolică din Rapoltu Mare, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Răniţilor Revoluţiei şi Urmaşilor Eroilor Martiri Hunedoara – Deva, a Societăţii de Istorie şi Retrologie Agrară – filiala Hunedoara, Episcopia de Lugoj a Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică, Protopopiatul Orăştie şi Parohia Rapoltu Mare am dezvelit o placă comemorativă în cinstea Episcopului Atanasie Anghel, el fiind ierarhul care a desăvârşit unirea religioasă a unei mari părţi a românilor din Transilvania cu Biserica Romei, proces care a început sub predecesorul său, Teofil Seremi. Ca urmare a acestui fapt, Atanasie Anghel este considerat ca fiind cel care a pus bazele Bisericii Române Unite cu Roma sau a Bisericii Greco-Catolice, el fiind introdus oficial în funcţia de episcop unit printr-o ceremonie desfăşurată la Alba Iulia în 25 iunie 1701. Pe lângă localnici, la eveniment au luat parte diverşi invitaţi, printre care primarul din Rapoltu Mare, Octavian Roman, edilul-şef al oraşului Geoagiu, Vasile Cărăguţ, delegaţii de ruteni din judeţele Arad, Alba şi Suceava, Protopopul Ceciliu Micu, Protopopul Silviu Bindea, dar şi Alexandru Mezei, artistul care a realizat placa comemorativă. Din programul zilei au făcut parte Sfânta Liturghie, audierea înregistrării cu prezentarea Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia citită de Episcopul Iuliu Hossu, dezvelirea şi sfinţirea plăcii omagiale dedicate Centenarului, prezentarea revistei Marea Unire 1918-2018, şi a broşurii documentare Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rapoltu Mare (autori prof. dr. Gheorghe Firczak si prof. dr. Liviu Lazăr). Deputatul Iulius Firczak în cuvântul său a evocat contribuția rutenilor la Marea Unire de la Alba Iulia și a mulţumit statului român, care prin instituţiile sale sprijină minoritățile naționale din România. Domnul dr. Liviu Lazăr a prezentat în cuvântul său cadrul istoric și importanța actului de la 1 Decembrie 1918 pentru România. Doamna Raluca Oană a prezentat succint momente din istoria comunei Rapoltu Mare în contextul Anului Centenar. Gazda și moderatorul manifestării a fost președintele fondator al Uniunii Culturale a Rutenilor din România, dr. Gheorghe Firczak.
Francisc Gal