Imediat după servirea cinei, încep să apară colindătorii. Aceștia colindă pe la casele rudelor și prietenilor, în cete, pentru a aduce vestea cea bună a Nașterii Pruncului Sfânt. Drept răsplată, aceștia primesc colăcei, nuci sau bani.
În cele trei zile de Crăciun, toată lumea se strânge dimineața la Biserică, iar după slujbă, oamenii se invită unii pe alții la colindat și așa petrec frumoasa sărbătoare în voie bună, râsete și colinde.
Nelipsiți în aceste zile de poveste sunt cele două grupuri de colindători formate doar din bărbați: Viflaimul și Colinda Bătrână, care sunt prezenți în fiecare zi în Biserică, iar după aceea umblă din casă în casă pentru a vesti marea minune, iar banii strânși sunt donați către Biserică.
Svetlana Petrețchi