20 de ani de la înființarea filialei UCRR Arad

1204gigi12042024

În vara acestui an, la începutul lunii iulie, am avut bucuria de a sărbători 20 de ani de la înființarea filialei Arad a uniunii noastre. Evenimentul a fost marcat printr-o acțiune culturală organizată în Peregu Mare, la Centrul Cultural Rutean Aleksander Dukhnovici. Alături de membrii și susținători au fost prezenți din partea conducerii centrale dr. Gheorghe Firczak – președintele UCRR și Iulius Firczak – deputat UCRR. În discuții s-au prezentat aspecte ale activității culturale și organizatorice ale uniunii, atât în țară cât și în străinătate, precum și legăturile cu organizațiile membre ale Consiliului Mondial al Rutenilor. A fost amintit și momentul important din activitatea UCRR de anul viitor, organizarea Congresului Mondial al Rutenilor și Forului Tineretului Rutean, evenimente ce se vor desfășura la București, ca o recunoaștere internațională a activității uniunii noastre pe tărâm cultural de promovare a rutenismului, de transmitere către generațiile viitoare a culturii și spiritualității rutene. Părintele Vasile Bojcsuk, secretarul general al UCRR, a rostit în deschiderea activității o rugăciune și i-a binecuvântat pe cei prezenți. A urmat un mic moment folcloric rutean susținut de ansamblul Holubok, condus de Viorica Bojcsuk și Andreia Podavka.

Pr. Vasile Bojcsuk