Rutenii din Maramureş

Istoria rutenilor este una zbuciumată, marcată de inexistenţa unui stat propriu care să ne permită o evoluţie în concordanţă cu a celorlalte popoare europene. Andy Warhol (1928-1987), părintele artei pop, descendent al unei familii de emigranţi ruteni spunea că el este de nicăieri tocmai pentru a sublinia această particularitate a etniei noastre. Sunt mai multe denumirile care ne fac cunoscută etnia. Cele mai importante sunt rutean, rusin, rusnac. Leagănul civilizaţiei rutene este Podkarpatska Rus/Rusia Carpatică, teritoriu pe care astăzi ucrainenii îl denumesc Zakarpatia/Transcarpatia. El este delimitat la est de cel locuit de ucraineni, la nord şi vest de cel al slavilor vestici, slovaci şi polonezi, la sud-vest de cel al maghiarilor iar la sud-est de cel al românilor. Adiacent acestei zone este Maramureşul, provincie locuită şi de ruteni/rusini/rusnaci. Ulterior descălecatului lui Bogdan în zona Bereg şi Ung, cneazul Podoliei, Fedor Koriatovici(?-1414), colonizează circa 40.000 de ruteni veniţi din Galiţia. În secolul următor ei pătrund succesiv în Maramureş aşezându-se în mai multe sate constituindu-se parohii rutene arondate Episcopiei de Mukacevo . În perioada 1299-1307, comitele Grigore din Bereg este pomenit în documente Officialis dux Ruthenorum. Este amintit un episcop, Ioan, al rutenilor, având sediul la Peri . Evul Mediu consacră o serie de denumiri rutene ale satelor maramureşene, concomitente cu cele româneşti: Bărănica-Bronyka; Coşna-Cuşniţa; Lipceni-Lepcsa; Mestecăniş-Bereznic; Poiana Teiului-Lepcsa Polyana; Poiana Vulpii-Lişiţa; Dănileşti-Danilovo; Hust-Hust; Năneni-Nankova; Boureni-Volovoie; Făget-Bukovecz; Leşeni-Lyahovecz; Prepepeliţa-Pilipecz; Repedea-Repenei; Satul Nou-Novoszelita; Satul Vechiu-Staraszelita; Ariniş-Jalova; Neaga-Negova; Teceu-Tiacevo. Sighetul, înainte de a fi reşedinţă voievodală a fost denumită de ruteni Sihot; ungurii îi spun după aspectul insular al locului: Sziget. În multe documente medievale este numit Marmaţia.

Unirea cu Biserica Romei este un prilej de afirmare a conştiinţei politice a rutenilor. Consiliul de la Florenţa din anul 1439 pregăteşte condiţiile pentru realizarea acesteia. Uniţii îşi păstrează ritul dar acceptă supremaţia papei asupra bisericii întregii lumi, pâinea nedospită poate fi folosită la cuminecătură, între rai şi iad există purgatoriul şi Duhul Sfânt purcede şi de la Dumnezeu Tatăl şi de la Dumnezeu Fiul. La sinodul de la Ujgorod, 24 aprilie 1646, rutenii clerici şi mireni îşi reafirmă adeziunea pentru Unirea cu Biserica Romei fiind reconfirmat episcop Petru Partenie Rotosinsyky (1592-1665), după ce la Sinodul de la Brest, în anul 1593, începuse procesul. Toate acestea nu au convenit familiei Rákóczy adversar implacabil al imperialilor, care au încercat să îi abată pe ruteni din acest drum. În aceeaşi perioadă este pomenit ca episcop rutean Ioan Iurko, într-o diplomă datată 6 mai 1643 . Diploma leopoldină din 16 februarie 1699 oferă o bază juridică Unirii cu Biserica Romei şi îi cuprinde pe românii, grecii şi rutenii din Ungaria, Croaţia, Slavonia şi Transilvania. Unirea s-a realizat din motive politice, pentru a consolida stăpânirea austriacă dar, ca şi în cazul românilor, este ocazia afirmării identităţii naţionale rutene. Secolul al XVIII-lea consacră jurisdicţia episcopiei de Mukacevo în Maramureş. Ca episcopi îi amintim pe Ioanykii Bazylovzych (1742-1821), Mihail Luchkai (1789-1843) şi, mai târziu, Iulii Firczak (1836-1912) . Francisc Rákóczy al II-lea (1646-1735), principe al Transilvaniei (1704-1711) a dus o luptă constantă împotriva Casei de Habsburg. O importantă parte a armatei sale era constituită din ruteni, mai ales că reşedinţa sa princiară a fost Mukacevo. El se referă în memoriile sale la ruteni ca gens fidelissima, adică popor credincios. Raportarea sa este făcută la participarea rutenilor la lupta antihabsburgică condusă de principe.

Secolul al XIX-lea impune definitiv naţionalismul rutean/rusin/rusnac. Revoluţia din anii 1848-1849 are consecinţe semnificative: anularea servituţii ţăranilor, deci şi a celor ruteni, şi începutul afirmării naţionale a rutenilor/rusinilor/rusnacilor. Procesul este strâns legat de activitatea unor personalităţi rutene: preotul greco-catolic Aleksander Dukhnovych (1803-1865), întemeietorul în anul 1850 a primei societăţi culturale rutene , şi Adolf Dobrianskyi (1817-1901) . În timpul dualismului austro-ungar renaşterea naţională ruteană a fost stopată de politica şovină a guvernului maghiar . În preajma Primului Război Mondial, la recensământul din anul 1910, identificăm 159 de localităţi rurale locuite de 159.500 ruteni/rusini/rusnaci, concentrate pe un areal care cuprindea un teritoriu divizat ulterior. Prăbuşirea imperiului dualist determină emigraţia ruteană nord-americană să pună problema unui stat naţional rutean, la început în anul 1917 apoi în anul 1918. Gregory Zhatkovich (1886-1967), emigrat din Podkarpatska Rus în Statele Unite ale Americii a discutat cu preşedintele Woodrow Wilson şi cu Thomas Masaryk despre viitorul rutenilor/rusinilor/rusnacilor în noul context mondial . În final teritoriul rutean dorit ca a treia componentă a unei fedraţii ceho-slovaco-rutene a intrat în componenţa Cehoslovaciei cu largi prerogative de autonomie.

În urma sistemului de tratate adoptat la finele acestuia o parte a Maramureşului este integrat Cehoslovaciei cu principalele localităţi: Rahiv, Iasinov, Hust, Irşava, etc. Sudul acesteia revine României având în componenţa sa Sighetu Marmaţiei şi Vişeu, o serie de sate locuite de ruteni/rusini/rusnaci. În toamna lui 1919, la alegerile parlamentare rutenii şi-au ales parlamentarii de naţionalitate ruteană. La 13 decembrie 1919 Orestie Ilniczki reprezentant al rutenilor din Maramureş a făcut o declaraţie în faţa Adunării Deputaţilor în care îşi exprima ataşamentul fată de România. De altfel întreaga legislaţie românească, inclusiv Constituţia din anul 1923, a avut ca prevedere distinctă principiul nediscriminării etnice, aplicată evident şi rutenilor/rusinilor/rusnacilor.

După anul 1945 împărţirea se menţine dar cea ce în interbelic aparţinuse Cehoslovaciei intră în componenţa URSS iar după 1989 a Ucrainei. Podkarpatska Rus devine Zakarpatia . Abia după anul 1989 noile democraţii instaurate în ţările Europei Central Răsăritene este posibilă cea de-a treia renaştere naţională a rutenilor/rusinilor/rusnacilor devenind posibilă afirmarea identităţii noastre, crearea unui organism mondial al etniei noastre, colaborarea tuturor organizaţiilor pentru afirmarea culturală a rutenilor/rusinilor/rusnacilor.

Primele descrieri etnografice despre ruteni datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea referindu-se ca zonă la Podkarpatska Rus . Particularităţile etnografice ale rutenilor se identifică prin civilizaţie, unde includem locuinţa, portul, ocupaţiile, alimentaţia, şi spiritualitatea unde includem credinţa, literatura populară, arta populară. Valorile noastre s-au interferat cu cele ale popoarelor vecine: români, unguri, slovaci, polonezi şi, mai nou, ucraineni. În literatura de specialitate deosebim grupe şi subgrupe etnografice. Grupul rutenilor vestici cuprinde rusnacii şi lemchii cu 462 de sate. Cea de est, dolineni, (de şes), verhovieni (plăieşi) şi huţuli cu 494 de sate. Mai există o grupă intermediară cu 105 sate, iar totalul este de 1061 de sate . Rutenii din Maramureş aparţin grupului de est alături de cei din Podkarpatska Rus pe care azi ucrainenii o numesc Zakarpatia . Sunt uşor de recunoscut. Au părul brunet sau negru, des şi creţ, sprâncene groase, ochi negrii, nas subţire şi ascuţit. Bărbaţii au mustaţa aranjată, chiar tunsă, musculoşi, bine făcuţi. Temperamentul este blând, caracterul deschis fiind activi şi răspund clar şi deschis la întrebări. Femeile sunt elegante şi de foarte multe ori apar frumuseţi deosebite. La puţine popoare găseşti aşa multe frumuseţi feminine ca la ruteni . Portul popular este ilustrat de imaginile din acest album. Casele rutenilor sunt din lemn asemănătoare cu cele ale românilor, construite din lemn. Sunt scunde, cu streşini lungi care feresc geamul de prea multă lumină . Mobila este simplă ca în casele de munte, făcută din lemn masiv. Alimentaţia este nediversificată, ca la munte. Pe lângă lactate folosesc cartoful pe care îl cultivă cu precădere . Rutenii sunt credincioşi, îşi respectă preoţii şi obiceiurile şi ţin cu sfinţenie posturile, mai ales al Paştelui, mâncând în acea periodă varză murată, cartofi şi mămăligă. Aceasta este cea mai importantă sărbătoare religioasă din viaţa rutenilor.

Cele mai importante trei momente din viaţa rutenilor, la fel ca la oricare popor, o reprezintă naşterea, căsătoria şi decesul. Fiind creştini, botează nou-născutul. Imediat după naşterea copilului moaşele îl scufundă în apă rece. În dimineaţa zilei de botez cumetrii familie vin la casa părinţilor şi pentru a lua micul dejun în cinstea pruncului venit de curând pe lume. Abia după aceea este botezat la biserică. În timpul ospăţului care urmează se umple o cană cu ţuică şi participanţii pun în el câte un bănuţ, apoi cana este predată lehuzei care varsă ţuica şi pune bănuţii în jurul copilului pentru ca acesta să fie bogat dar şi econom. Căsătoria începe de fapt în preziua ceremoniei propriu zise când mireasa îşi ia rămas bun de la părinţi în prezenţa rudelor şi a celor apropiaţi. În zori mirii se spală în râu sau, după caz, la fântână. Pe capul miresei se pune o cunună, simbolizând trecerea în rândul femeilor. Ceremonia se desfăşoară la biserică. Apoi, nunta durează trei-patru zile find o pildă de voie bună. După noaptea nunţii, dimineaţa prospăta soţie îi dă soţului câteva bucîţi de zahăr cubic. Gestul simbolizează dorinţa tinerei soţii ca viaţa soţului său să fie la fel de dulce ca zahărul. La înmormântare ruteni îşi manifestă acut durerea pricinuită de decesul membrului familiei. Vecinii sunt cei care pregătesc decedatul pentru ultimul drum. În sicriu se pun lucruri care i-au fost dragi acestuia, uneori şi bani. Când sicriul este scos din casă este atins pragul de trei ori în semn de rămas bun de la casa în care a locuit. După revenirea de la groapă are loc pomana pentru sufletul mortului. În zilele de sărbătoare rutenii se distrează dansând. Rutenii din Maramureş dansează Kolomejka, în care bărbatul îşi pune mâinile la şold, are privirea în pământ şi dansează până când partenera, cu paşi mărunţi, se învârte în jurul lui. Apoi dansează împreună o învârtită femeia punând mâinile pe şoldul acestuia iar el îşi pune mâinile pe umerii ei.

Fără putinţă de tăgadă, rutenii sunt un popor cu o existenţă naţională proprie cu istorie, tradiţii şi limbă care îi individualizează faţă de alte popoare fie slave, fie neslave. Cei din Maramureş sunt parte integrantă a acestui neam, ruteni/rusini/rusnaci. Imaginile fotografice din Colecţia Pipaş Nicolae şi Maria o ilustrează cu prisosinţă.

ІІсторія Русинів барз зворушина бо Русини не мали своёй держави, котра би дала можность ся розвивати враз з другими европскіми народами. Анді Варгол (1928-1987), творец поп-арти, похожій з русиньскіх імігрантів, повідав що він з нивідкі, підкреслював так партікулярну націоналность нашого народа. Назва нашої народности є Рутян, Русин або Руснак.

Місце народженя русинства є Підкарпатьска Русь, котру Українці теперь називають Закарпатію. На востоку жиють Українці, на западі, западні Славяни, Словаки і Поляки, на юго-западні части, Мадяри і Румуни. Окреме сех регіонів, ся находить Мараморош где части жиють Рутяни/Русини/Руснаки.

Войвода Богдан послав до Берегу і до Унга княза Подолії, Фидора Коріятовіча а би колонізовав около 40.000 Русинів, котрі прийшли з Галіції. Наслідного сторочія стало їх більше в Марамориші, білши селів і церковних парафіїв що належуть до Єпіскопства Мукачева.

В роках 1299-1307, в документах Офічіаліс дукс Рутинорум ся повідає о графа Грігорія з Берега, потім споминають русиньского єпіскопа Івана з Перія.
В середних віках русиньскі назви були разом з румунскіми: Биреницка-Броніка; Кошна-Кушніця; Пояна Тиюлуй-Липска Поляна; Пояна Вулпій-Лішіця; Данілишті-Данілово; Густ-Густ; Нанені-Нанкова; Боурині-Воловоє; Фаджит-Буковец; Лишень-Ліяговец; Припиліца-Піліпец; Рипидиа-Репень; Сатул Ноу-Новоселіца; Сатул Викі-Стараселіца; Арініш-Ялова; Неагра-Негова; Тичеу-Тіячево. Сігета, перед тим як мав бути войводскім центром, Русини ёго називали Сігот а Мадяри звут Сігет. В других документах Середних віках названий Мармація.

Унія з Рімсков Церьквов стала прилежостёв упевнити політічний дух Русинів. В 1439 року Церьковний Собор в Флоренції установив базу на тото. Уніяти будуть тримати свою віру, але будуть допускати папску вершину понад церькву цілого світа, нерозчінений хліб, медже раєм і пеклом є чистилище а Святий Дух походит і від Бога і від Сина. Синод 24 апріла 1646 в Ужгороді Рутяни/Русини/Руснаки, клерикі але і міряни, знов утверждували унію з рімсков церьквов. Єпіскопом був все Петер Партеніє Ротосінскі (1592-1665), а Синод з Бреста в 1593 року продовжав тот хід. Але фамелія Ракоці була протів великіх імперій і не хотіла віддалити Русинів з своёй пути. Тим часом ся повідає, в атестату на 6-ого мая 1643 о русиньского єпіскопа Івана Юрка. Лиополдінский атестат, 16 фебруара 1699, дає журідіцку базу Унії з Рімсков церьквов і обсагує Румунів, Греків і Русинів з Мадярска, Кроації, Словенії і Трансілванії. Унія ся завершила із політічних причін, на консолідацію австрійской влади але була і прилежостёв для Русинів показати свою націоналну ідентічность. XVII cт. ся упевнила сила єпіскопства в Марамориші. Були тогди єпіскопами Яній Базіловіч (1742-1821) і Міхайло Лучкай (1789-1843), а пізніше Юлій Фірцак (1836-1912).

Франчіск Ракоці ІІ (1646-1735), трансілванскій княз, фурт ся воював з Габсбургами. Велика часть войска була з Русинів, бо ёго князівска столиця була в Мукачеві. В своїх записах він говорит о Русинів як за джинс фідиліссіма , то значит „ вірний народ”.

XIX ст. ся консолідує рутянска/русинска/ руснацка народность. Револуція 1848-1849 років мала ризультатом зволниніє всіх селянів, ай русиньскіх. Тато акція звязана з актівітов священика греко-католіцкой церькви Александир Духновіч (1803-1865), творитель 1850 року першого русиньского културного союза, але і Адолфа Добріянского (1817-1901).

Шовіність мадярской влади сперла народну русиньску оброду. Перед Першов світовов войнов, перепис людей 1910 року ідентіфіковав 159 русиньскіх сел і містів і 159 500 Рутянів/Русинів/Руснаків, концентровани на єднім ареалі, котрий, пізніше, був порозділений.

Конец дуалной імперії дала прилежность северо-амеріцкий еміграцій а би хотіла установити націоналний русиньскій штат, на зачатку в 1917 року, а потім знова 1918 року. Грегорі Згатковіч (1886-1967), емігрант з Подкапатской Русі в Америку, ся радив з презідинтом Удроу Уілсон і з Томасом Масаріком о будучность Рутянів/Русинів/Руснаків, в новім світовим контексту. На конец, русиньска земля стала третов частёв чесько-словацко-русиньской федерації з широкіми аутономскіми правами. Часть Марамороша перейшла до Чего-Словакії з селами Рагів, Ясінов, Густ, Іршава, а т. д. Южна часть перейшла до Румунії з Сігетом Мармації, з Вішевом і з другими селами де живут Рутяни/Русини/Руснаки. Осени 1919 року, Русини вибрали в рамці Народной Ради своїх депутатів. 13 децембра 1919, Орест Ілніцкі, придставітель Рутянів з Мараморошу вигласів перед Народной Ради свою належность до Румунского штату. Румунске законодарство ай констітуція з 1923 року видала законний прінціп а би не робити етнічний розділ медже меншинами.

Післі 1945 року, чего-словацка часть перейшла до Совєтського Союзу, а по 1989 року до України. Підкарпатська Русь стає Закарпатія. Аж по 1989 року нові демократічні штати Централно-виходной Європи дали посібіліту оброди нашей ідентічности. По 1989 року зачало ёго воскресаня, зорганізованя, сполупрацу всіх організацій і створеня першого світового Союза за всіх Рутянів/Русинів/Руснаків.

Перші етнографічні описованя о Русинів датують з ХІХ ст. і мають на увазі Підкарпатьску Русь. Етнографічна черьта Русинів одділяєт їх од других народів културними крітеріями, то значіт житло, платя, ремесла, їда, але і духовна култура, вірованя, народна література, духовни ціноти. Русиньскі традіції доказують впливи сусідних народів: Румунів, Мадярів, Словаків, Поляків і в послідні часи Українців так же екзістують три етнічні групі. Група западних Русинів числит Руснаків і Лемків маючи 462 сел. Восточна група числит Долинянів, Верьховинців і Гуцулів, маючі 494 сел. Переходна група має 105 сел, а вєдно суть 1061 сел.

Рутяни з Мараморошу належуть до восточной групи, до купи з Русинами з Підкарпатії, котру Українці назвали тераз Закапатію. Русинів з Мараморошу можно легко пізнати. Вони чорнобрива чилядь маючі густий і кучерявій волос, броваті з чорними очема і тонким тай заостренім носом. Мужи ся носять з стреженими усами, вони мускулисті, добре зроблені. Темпераментно, лагідні люди з щирим характиром, актівні, відповідають ясно і щиро на вопроси. Жони елегантні і звичайно барз прикрасні. Мало народів мають таких красавіц як Рутяни.
Той альбом представляє народне платя. Русиньскі хіжи, деревяні які ай в Румунах. Хати низкі з довгими стріхами а би хоронили вікна від сонця. Мебель деревяна, проста, легка, таку мают і горскі біванці.
Їдло не є різне, молочні продукти, картопля, капуста і мамалига.
Русини/Рутяни/Руснаки вірні люди, шануют своїх священиків, тримают святі свята, традіції, постят кождий раз, найсамо Велекодний пост. Тогди їх їдло є квашена капуста, картопля, мамалига. Великдень найглавне їх релігійне свято.

Три найглавні моменти їх житя то є родженіє, слюб і смерть. Своїх новороджених хрестят в церькві. Лем що дитя ся народило акушерка (стара жона) купає ёго в студені воді. Рано куми сідают за стів їсти а потім ідут до церькви хрестити дитину. Потім ся гостят і в чашу цуйкі ставлят гроші. Чашу подают поліжниці, Вна віливає цуйку а гроші ставит навкруг дитини а би стала грошовим али і господарскім.
Слюб зачінає днину педом церемонії, коли книгіня (молода) ся розлучяє з своїми родічами при своїми рідними і близкіми. При світаня, молоді ся умивают в річці, або коло криниці. На голову молодоі кладут винок, знак що перейшла вряд з жонами. Свадьба перебуває в церькві. Весіля тримає три або штири дни час велекой радости. После першой ночі весіля, молода дає молодому кус цукру а би їх житя було солодке як цукор.
На похороні Рутяни/Русини/Руснаки оплакуют смерть рідного. Сусіди вберают покойного на послідну дорогу. В домовину ставлят різні веці ай гроші. Коли виносят домовину з хати, кладут ю три рази на поріг на прощаня . Коли ся виртают з цвинтаря, дают подачку за душу покойного.

Святами Рутяни побувают танцем. Рутяни з Мараморошу танцуют Коломейку. Чоловік з руками на клубах дивит ся до землі а дівка танцує дрібними кроками навкруг нёго. Потім крутют ся, парбок тримає рукі на плечах дівкі а дівка на ёго поїсі.
Ясно що Рутяни/Русини народ з окремішнов націоналностьов, з своїм жівотом, з своёв історію, традіції, язиком, має свою ідентічность медже славянскіми народами. Рутяни/РусиниРуснаки з Мараморошу то суть часть восточних Рутянів/Русинів/ Руснаків.

Фотографічні зображеня в колекції Миколи і Марії Піпаш придставляют тоту ідею дуже добре.

Rusyns’ history is a stormy one, as they didn’t have their own state able to allow them an evolution similar to other European peoples. Andy Warhol, (1928-1987), father of pop art, descending from a family of Rusyn immigrants, used to say he was coming from nowhere, just to stress on this particular feature.

There are various names for our ethnic group. The most important ones are Rusyn, Ruhthens or Rusnak. Rusyn civilization cradle is Podkarpatska Rus/ Carpathian Russia, a territory nowadays Ukrainians call Zakarpatia/Transcarpatia. It’s boundaries are Ukranians’ territory in North, Western Slaves’, Slovaks’ and Polishes’ territories in West, Hungarians’ territory in South West and Romanians’ territory in South-West. Maramures is an adjacent territory and it is inhabited by Rusyns/ Ruthenians or Rusnaks among other people. Subsequent to Bogdan’s arrival in the area of Bereg and Ung, the ruler of Podolia, Fedor Koriatovici(?-1414), settles down about 40.000 Rusyns from Galitia. A century later they consecutively get into Maramures, settling down in various villages and establishing Rusyn parishes under Mukacevo Bishopric. Lord Grigore of Bereg is mentioned in 1299-1307 in Officialis dux Ruthenorum . It’s also mentioned Ioan, a Ruthenians’ bishop settled in Peri. In Middle Age many villages in Maramures had both Romanian and Ruthenian names, such as: Bărănica-Bronyka; Coşna-Cuşniţa; Lipceni-Lepcsa; Mestecăniş-Bereznic; Poiana Teiului-Lepcsa Polyana; Poiana Vulpii-Lişiţa; Dănileşti-Danilovo; Hust-Hust; Năneni-Nankova; Boureni-Volovoie; Făget-Bukovecz; Leşeni-Lyahovecz; Prepepeliţa-Pilipecz; Repedea-Repenei; Satul Nou-Novoszelita; Satul Vechiu-Staraszelita; Ariniş-Jalova; Neaga-Negova; Teceu-Tiacevo. Sighet had been named Sihot prior to becoming a vojvodal residence; Hungarians called it Szget due to its island appearance. Many mediaval documents mentioned it as Marmaţia.

The unification with Catholic Church provided the Ruthenians with the opportunity to state their political consciousness. The Council in Florence sets up the conditions for its fulfillment in 1439. The greek catholic get to preserve their rite, but they accept some issues such as the Pope ruling the church of the whole world, the wafer used for communion, the existence of the purgatory between heaven and hell and the Holly Spirit proceeding both from the Holly Father and the Holly Son. Both Ruthenian clerics and laymen confirmed their adhesion to the Unification with Catholic Church and reconfirmed Petru Partenie Rotosinsyky (1592-1665) as a bishop, subsequent to the Brest Synod starting the unification in 1593. This course of acting didn’t serve the Rákóczys’ purposes, as they were strong opponents of imperialists and tried to divert Ruthenians from their path. During the same period, Ioan Iurko is also mentioned as a Ruthenian bishop in a diploma dated May 6th 1634. The lawfulness of the unification with Catholic Church is provided by Leopold’s Imperial Diploma in February 16th 1699; the diploma mentions Romanians, Greeks Ruthenians in Hungary, Croatia, Slavonia and Transylania. The main reasons for the unification were mainly political, aiming to strengthen the Austrian domination, but, as far as Romanians are concerned, it’s also an opportunity to state for Ruthenian national identity. Eighteenth century establishes the authority of Mukacevo archbishopric in Maramures. Ioanykii Bazylovzych (1742-1821), Mihail Luchkai (1789-1843) and, later, Iulii Firczak (1836-1912) have been the most outstanding bishops of Mukacevo. Francisc Rákóczy the Second (1646-1735), prince of Transylvania (1704-1711) constantly fought against House of Hasburgs. A significant part of his army has been Rusyn, due to his residence being in Mukacevo. He mentions Ruthens as gens fidelissima, meaning faithful people. His consideration regards Ruthens’ participation to the prince’s fight against Habsburg.

Nineteenth century defines Ruthenian / Russyn / Rusnak nationalism. The 1848-1849 revolution had significant consequences such as setting the peasants free, Ruthens among them, and stating national conscience of the Ruthens / Russyns/ Rusnaks. This process is closely relted to the activity of some Ruthenian figures: Adolf Dobrianskyi (1817-1901) the Uniate priest Aleksander Dukhnovych (1803-1865), who set up in 1850 the very first Ruthenian cultural society, and Adolf Dobrianskyi (1817-1901). The chauvinist policy of Hungarian government triggered the rebirth of the national conscience of the Ruthens during Austro-Hungarian dualist governance. Before Warld War Two, the census in 1910 revealed 159 villages inhabited by 159.500 Ruthens / Russyns / Rusnaks concentrated in an area that was to be divided later on. The dual empire collapse determines North American emmigrants to raise the issue of a Ruthenian national state in 1917 and, later, in 1918. Gregory Zhatkovich (1886-1967), who hade emmigrated from Podkarpatska Rus in United States of America, talked to president Woodrow Wilson and to Thomas Masaryk about the future of Ruthens/Russyns/Rusnaks within the context of the new world development. Finally, Ruthenian territory listed as the third component of Czech-Slovak-Ruthenian federation became part of Czechoslovakia and got large autonomy rights.

As a consequence of the treaties addopted by the end of World War One a part of Maramureș is integrated to Czechoslovakia, including places like Rahiv, Iasinov, Hust, Irsava etc. The Southern part is assigned to Romania including Sighetu Marmaţiei and Vişeu, and some villages inhabited by Ruthens / Russyns/ Rusnaks. Ruthens have elected their Ruthenian representatives during the elections taking place in the fall of 1919. Orestie Ilniczki, representing Ruthenians in Maramures, declared his attachment to Romania in a speech made in front of House of Deputies. Besides, the entire Romanaian law, including 1923 Constitution sharply stipulated for ethnical non-discrimination principle, obviously applied to Ruthens / Russyns/ Rusnaks.

The territorial split is preserved after 1945, but teritorries owned by Czechoslovakia between world wars are included in Sovietc Union, and later, after 1989, in Ukraine. Podkarpatska Rus became Zakarpatia. Only after 1989, the new installed democracies make possible the third rebirth of Ruthens / Russyns/ Rusnaks. The Ruthens may stand for ther identity; they may create a worldwide organzation and encourage all Ruthenian organizations to cooperate for cultural assertion of Ruthens / Russyns/ Rusnaks.

The very first ethnographical descriptions related to Ruthens mention the Podkarpatska Rus area in the first half of the nineteenth century. The Ruthens’ ethnographic characteristics suggest civilization and include accommodations, apparels, occupations, food, or spirituality and include faith, popular literature and popular art. Our values interfered with our Romanian, Hungarian, Slovak, Polish, and, lately, Ukrainian neighbors’ values. Ethnographic literature mentions ethnographic groups and subgroups. Western Ruthens’ group includes Rusnaks and Lemkos in 462 villages and the Eastern Ruthens’ group includes Dolynianes (Lowlanders), Verkhovyans (Highlanders) and Hutsuls in 494 villages . There’s an intermediary group of 105 villages, meaning a total of 1061 villages. Ruthens in Maramureş belong to Eastern group, together with Ruthens in Podkarpatska Rus, a territory Ukrainians nowadays call Zakarpatia. They are easy recognizable. They are dark curled haired, black eyed with thick eyebrows and thin, pointy nose. Man wear a well trimmed mustache; they’re strong and handsome. Their temper is calm, their character’s open, they answer questions sincerely. Women are elegant and, often, extremely beautiful. Very few peoples have so many feminine beauties as Ruthens. Pictures in this album illustrate their folk outfit. Ruthens’ houses are made of wood and they’re very similar to Romanians’ wooden houses. They’re short and provided with long eaves protecting windows from to much light. The furniture is simple, similar to furniture in the mountain houses and it’s made of sturdy wood. Food is not diversified, like in the mountains. They eat mainlly dairy products and potatoes they grow intensively. Ruthens are believers, they respect ther priests and customs and they are fasting strictly, especially before Easter, eating pickled cabbage, potatoes and polenta. Easter is the most important feast in Ruthens’ life.

The most important moments of their lives is birth, wedding and death. As Christians, they baptize the new born. The midwifes drown the baby into cold water immediately after birth. Family members come to breakfast to the new parents house in the morning of the baptism day to celebrate the arrival of the new baby. Only after that the baby I baptized in church. During the feast following the baptism, a cup is filled with plum brandy and participants are placing coins, then, the cup is given to baby’s mother who spills the brandy and puts the coins around the baby to bring him/ her wealthiness and moderation. Wedding begins in a day earlier than the properly ceremony when the bride says good-by to her parents before her relatives and close friends. At dawn the spouses are bathing in the river or at the fountain. The bride wears a crown, meaning she became a woman. The ceremony takes places in church. Then, thedays of wedding are an example of joy and hapiness. The the newly wife offers her husband some sugar cubes in the morning after the wedding night. The gesture symbolize the young wife’s wish that her husband’s life will be sweet as sugar. At funerals, Ruthens are showing their great suffering due to their family member loss. The neighbors are preparing the deceased for his / her last journey. They place in the coffin some of the deceased’s favorite belongings and, sometimes, even money. When the coffin is taken out of the house it touches the step of the door three times to say good bye to the house the deceased lived in. After burring the deceased there’s a traditional meal for the sake of the deceased’s soul. For feasts and celebrations Ruthens show their joy dancing. Ruthens in Maramureş dance Kolomejka, when man puts his hand on his hips, keeps his eyes looking down and dances while his partner spins around him. Then, both of them dance a specific dance called “the spin” woman’s hands on man’s hips and his hands on her shoulders.

Ruthens are, for sure, a people with its own national existence, its own national history, traditions and language and all these sigularize it among other peoples, making it different than it among other peoples, Slavonic or non-Slavonic. Ruthens in Maramureş are a part of this people of Ruthens / Russyns / Rusnaks. The photographs in Pipaş Nicolae’s and Maria’s collection prove it.