În calitate de istoric am constatat adeseori că secolul al XIX-lea doar calendaristic îşi marchează sfârşitul la 31 decembrie 1900 pentru că din perspectivă istorică vorbim de finele sale abia la încetarea Primului Război Mondial, în anul 1918. Atunci o lume întreagă, învechită şi contradictorie, dispare pentru totdeauna. Se naşte una nouă a statelor naţionale, proclamate cu entuziasm şi repeziciune. Practic Europa Central Răsăriteană se redefineşte printr-o nouă identitate contribuind din plin la trecerea de la o Europă discontinuă la noile sale dimensiuni care sugerează o continuitate necesară. Din păcate, cu toate eforturile democratice, succesul mult aşteptat este anulat prin recrudescenţa unor ideologii extremiste, fie ele de dreapta sau de stânga. Aşa cum observă Pierre Renouvin, în Istoria relaţiilor internaţionale, naţionalismul se constituie la momentul respectiv ca o forţă profundă care legitimează o putere politică într-un spaţiu definit prin determinare.
În acest context Hotărârea Adunării Naţionale de la Alba-Iulia constituie o victorie în procesul desăvârşirii unităţii naţionale a românilor. Punctul III al acestei Hotărâri prevede la primul paragraf posibilitatea deplinei afirmări pentru toate popoarele conlocuitoare. Acestea, germanii, care-i cuprind şi pe saşi şi şvabi, evreii, rromii, îşi afirmă concret adeziunea înaintând autorităţilor statului român documente care să confirme poziţia lor.
Evoluţia ulterioară a societăţii româneşti evidenţiază faptul că Hotărârea de la Alba Iulia a influenţat conştiinţa colectivă a minorităţilor naţionale din ţara noastră. Spiritul şi litera ei le-au sugerat acestora că pot percepe prevederile Hotărârii ca pe un contract social pe care l-au invocat şi îl invocă ori de câte ori îşi afirmă propria identitate lingvistică, etnică, culturală şi religioasă. Putem astfel constata că în acest fel se concretizează un model corect al relaţiilor armonioase între majoritate şi minorităţi. Este vorba de un model românesc, determinat de tradiţii multiseculare ale convieţuirii, în primul rând în Transilvania, a diferitelor etnii. Acest model concretizează un spaţiu al armoniei şi dialogului interetnic.
Trebuie să precizăm că unele din principiile enunţate la Alba-Iulia, referitoare la raporturile majoritate minorităţi, sunt concretizate legislativ şi pragmatic. Reprezentarea noastră în viaţa publică prin diverse modalităţi, dispoziţiile referitoare la afirmarea şi dezvoltarea identităţii noastre, susţinerea financiară alocată organizaţiilor minorităţilor naţionale prin bugetul de stat ilustrează elocvent acest raport.
Noi, la rândul nostru, depunem eforturi susţinute pentru a contribui, după puterile noastre, la eforturile României de integrare în structurile europene şi euroatlantice, condiţie sine qua non pentru viitorul benefic al patriei noastre. Pornind de la premisa că Europa înainte de a fi o alianţă militară sau o entitate economică, trebuie să fie o comunitate culturală în sensul cel mai concret al acestei sintagme, observăm că rolul comunităţilor naţionale în acest dialog este unul semnificativ.
Realitatea de astăzi este consecinţa unei convieţuiri seculare, cu extrem de multe consecinţe pozitive. Hotărârea de la Alba-Iulia exprima şi pentru atunci şi pentru acum spiritul acestei convieţuiri, demonstrând elocvent de ce considerăm ziua de 1 Decembrie ca pe o mare sărbătoare pentru toţi cetăţenii ţării noastre indiferent de etnia căreia îi aparţin.
Dr. Gheorghe Firczak